Contemporanul » Cărți primite la redacție » Mandatul preşedintelui

Mandatul preşedintelui

Scris de Constantin Lupeanu în Cărți primite la redacție Din numărul: Nr. 12 / Decembrie 2019 16 decembrie 2019 0 3 Accesări

Din 1687, după editarea în latină a Analectelor, China a început să fie cunoscută nu numai prin mătase, porţelan şi ceai, dar şi prin această doctrină, gândirea confucianistă atribuindu‑se fiecărui chinez…

Liderul perfect a fost imaginat şi de Confucius (551 – 479 î.Hr.). Arta guvernării, după doctrina morală confucianistă, include teze precum: 仁ren – omenie (preocuparea fundamentală, cea mai înaltă dintre virtuţile confucianiste), xin – cinste, onestitate, yi – dreptate, li – ceremonial, xiao – iubire în cadrul fiecărei familii, dragostea părinţilor pentru copii şi dragostea copiilor pentru părinţi, zhong – loialitate, zhongyong – doctrina de mijloc şi multe altele.

Spiritualitatea confucianistă cuprinde dimensiunea sinelui, aceea a comunităţii şi tradiţia. Autocultivarea reprezintă temelia întregului edificiu, cu aflarea, respectul şi înţelegerea culturii şi a felului de a fi al celorlalţi. Confucius pune preţ pe armonie şi consens, respingând conflictele, luptele.

Gândurile lui Confucius despre guvernare şi despre politică în general sunt bogate, exprimate nuanţat. El porneşte de la realităţile vremii sale, fiind, în acelaşi timp, conservator şi democrat.

Situaţia Chinei, cu cinci sute de ani înainte de Hristos, era diferită de aceea a Romei sau a cetăţilor greceşti. Pilonul pe care se construia viaţa politică era monarhul, numit Fiul Cerului. El era suveranul suprem, deţinând puterea asupra pământului, fiind proprietarul de drept asupra oamenilor, nobili sau plebe, avea drept de viaţă şi de moarte. Prinţii şi nobilii de diferite ranguri erau, la rândul lor, suverani asupra domeniului lor, manifestându‑se independent. O suveranitate limitată avant la lettre, ei fiind socotiţi slujbaşii Fiului Cerului şi i se supuneau.

Confucius vede schimbarea societăţii nu prin revoluţii şi războaie, ci prin perfecţionarea tuturor indivizilor, de la nobil la plebeu. El acceptă realitatea stratificării sociale, dar pune accentul pe educaţie de sus până jos, cere reducerea pedepselor, a birurilor, iată elemente de democraţie modernă.

[Dacă] în guvernare se apelează la raţiuni de stat şi la constrângeri cu închisoarea, poporul [ va şti ce este] ruşinea; [dacă ] în guvernare [se apelează la ] virtute şi la constrângerile impuse de ceremonial, poporul va şti ce e ruşinea şi se va corecta [singur] (2.3).

Împăratul (Regele, Preşedintele) trebuie să se străduiască să‑şi conducă ţara în mod corect. El nu este un autocrat, un monarh absolut, ci un şef ale cărui potenţe se înscriu într‑un cadru de civilizaţie. Când un conducător părăseşte calea dreptăţii, domneşte dezordinea şi Confucius declară că nu (se poate) trăi în ţări unde sunt răzmeriţe (8.13).

Demnitarii sunt nişte oameni supuşi cuiva superior ierarhic. Confucius le pretinde loialitate şi sinceritate. Dar nici loialitatea nu este fără margini, atunci când conducătorul nu o merită.

Poporul trebuie să fie supus şi muncitor, să‑şi îndeplinească toate corvezile. El trebuie să aibă parte de viaţă tihnită şi îmbelşugată şi să creadă în conducători, însă încrederea este determinată de modul în care se guvernează.

Dacă poporul îşi va pierde încrederea, spune Confucius, (ţara) nu va rezista (12.7).

Confucianismul înseamnă cultivare spirituală. În Cartea Schimbărilor, biblia înţelepciunii chineze, hexagrama Heng, Durată, la linia a treia nouă, stă scris: A nu‑ţi menţine virtutea aduce umilire. Prezicere de primejdie. Să nu uităm că învăţatul Confucius a conceput Cartea Schimbărilor drept manual de perfecţionare individuală şi îndrumar al conduitei de viaţă, divinaţia fiind numai o haină exterioară a ei.

În conculzie, arta guvernării înseamnă menţinerea în sfera principiilor. Trei sunt dezideratele unei guvernări de succes, ale unei politici susţinute de oamenii superiori, adevăraţi sfinţi ai lumii acesteia.

Shu, populaţie multă, deci o ţară mare şi puternică (la antipodul gândirii lui Lao Zi, care preamăreşte virtuţile unui stat redus până la mărimea unui sat).

Fu, bogăţie (iarăşi Lao Zi spune că bogăţia aduce nenorocire etc.).

Jiao, educaţie (şi aici, gândirea lui Confucius este opusă idealului de viaţă al lui Lao Zi, care apreciază neştiinţa, puritatea primară a omului nefalsificat de convenţiile sociale).

Însemnările Rituale fac portretul unui lider perfect: să fie un om plin de virtute, să deţină sensul guvernării, al dreptăţii, al simplităţii şi fermităţii, să se arate plin de grijă cu supuşii, să fie curajos, clement, condescendent.

În privinţa legilor, Confucius este pentru cutumă. După el, se conduce prin virtute, pe baza unui ceremonial. Se pronunţă pentru judecată înaintea aplicării pedepselor, dar acestea să nu fie excesiv de aspre şi să fie cât se poate de corecte. În orice caz, faptele rele se cuvin amendate. De aici, deosebirea lui de ideea creştină care îndeamnă: „Să nu staţi împotriva celui rău, iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce‑i şi pe celălalt” (Matei, 5‑39).

Confucius: Răspunde urii prin integritate şi virtuţii prin virtute (14.34).

În Topul a o sută de personalităţi ale lumii care au influenţat decisiv istoria umanităţii, întocmit în SUA în secolul trecut, Confucius ocupă locul al cincilea. Unul dintre primii cinci oameni de pe pământ, de la începuturile civilizaţiei şi până în zilele noastre!

Din 1687, după editarea în latină a Analectelor, China a început să fie cunoscută nu numai prin mătase, porţelan şi ceai, dar şi prin această doctrină, gândirea confucianistă atribuindu‑se fiecărui chinez. Savanţi ca Leibnitz, Jung şi mulţi alţi intelectuali europeni au studiat printre primii lucrările lui Confucius şi au fost influenţaţi de ele. Mihai Eminescu face dese referiri în articolele sale la Confucius şi civilizaţia chineză. Cei care îl neagă acum pe Eminescu l‑au citit pe Confucius? Desigur, nu.

Calea învăţăturii, a iubirii de oameni, a dreptăţii, a modestiei, calea de mijloc peste toată ţara sunt învăţături nepieritoare. Dar cine îşi bate capul astăzi cu asemenea precepte?
Calea virtuţii este calea Liderului Perfect. Suntem oameni virtuoşi?
Preşedinte ţării poate inaugura oricând o eră nouă!

Neptun, Septembrie 2019

Constantin Lupean