RAUL CONSTANTINESCU
(C.V.)
Raul Constantinescu s-a născut la 6 august 1944 în localitatea Bradu de Sus, județul Argeș.
Este licențiat al Facultății de filologie, secția Limba și literatura română a UBB din Cluj-Napoca, absolvită în 1967, curs de zi.
În 1958 a terminat Școala Elementară din Șimand, județul Arad.
În 1962 a absolvit Liceul teoretic din Chișineu-Criș, județul Arad.
Din 1967 este repartizat ca profesor de limba și literatura română la Școala Generală din Silvașu de Jos, județul Hunedoara.
A urmat cursurile de perfecționare la Universitatea de Vest din Timișoara.
A funcționat ca profesor la școlile din Brazi - Rîul Mare - Retezat, Orlea și Hațeg, precum și la Liceul teoretic din Hațeg: Colegiul Național „I.C.Brătianu”.
În prezent este pensionar.
A debutat cu poezii în revista „Steaua” din Cluj, în anul 1966.
A colaborat cu poezii originale, traduceri, eseuri și culegeri de folclor la revistele: Steaua, Tribuna, Orizont, Echinox, Familia, Cadran, Luceafărul, Ritmuri, Transilvania , Astra, Brașovul literar și artistic, Arhipelag , Columna, Arena, Opinii culturale, Provincia corvina, Vitralii, Reflex, Discobolul, Sintagme literare, Poezia, Oglinda literară, Algoritm literar, Semne, Nord Literar, Convorbiri literare, Pro Saeculum, Oglinda literară etc.
Pseudonime: Ieronim Holumb, Constantin Paleologu, Romulus Constantinescu.
A debutat editorial în 1985 cu grupajul poetic „Aleatoriu” în volumul antologic „Alpha ' 85” publicată de Editura Dacia din Cluj.
A publicat următoarele 6 (șase) volume de versuri originale: „Aventurare în marele refuz”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001;
„Neantia”, editura SIGNATA, Timișoara, 2002; „Neviața lumii”, Editura MODUS - Reșița; „Rostirea lui Zalmoxis”, Editura EMIA, Deva, 2005;
„Heralzii tăcerii”, Editura PAULA, Deva, 2007; „Periplu prin neant”, Editura Tracus Arte, București, 2014, „Vivisecții”, Editura LIMES, Cluj-Napoca, 2015, „Spre Aleph”, Editura CronoLogia, Sibiu, 2016, colecția ORFEU XXI, 236 pagini.
În prezent are trei volume de versuri originale în manuscris.
S-a preocupat cu investigarea și culegerea folclorului literar din Țara Hațegului în vederea editării unei antologii folclorice, care a apărut editorial cu titlul „Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului” la Editura SAECULUM.I.O. în 2016, București, colecția MYTHOS, 512 pagini.
A inițiat Cenaclul literar „SARMIS” din Hațeg. A fost redactor-șef al publicației locale de opinie și cultură „ARENA” din Hațeg.
Despre Raul Constantinescu au scris: Cezar Ivănescu, Virgil Teodorescu, Angela Mamier-Nache, Ion Mircea, Ion Arieșanu, Alexandru Ruja, Iv Martinovici, Dumitru Hurubă, Victor Sterom, Emilian Marcu, Petru M. Haș, Amalia Voicu, Eugen Evu, Ioan Evu, Ion Itu, A. I. Brumaru, Constantin Stancu, Monica Grosu, Augustin Cozmuța, Valeria Manta-Tăicuțu, Iuliu Pârvu, Gheorghe Mocuța, Felix Nicolau, Ion Urda, Mihai Duțescu, Maria-Daniele Pănăzan, Alensis de Nobilis,  Ionuț Caragea, Daniel Marian etc.
Adresa: Str A. Vlaicu, nr. 1, bloc P 28, sc. B, ap. 20, cod: 335 500, județul Hunedoara.
Contact:
Telefon: 0254 775 783; 0787 590 366
email: raul.c.constantinescu@gmail.com
Hațeg, 04 noiembrie, 2019
Raul Constantinescu

Recenzii de A. I. Brumaru: RAUL CONSTANTINESCU: „ROSTIREA LUI ZALMOXIS”, „HERALZII TĂCERII” în revista „ASTRA” - BRAȘOV

RAUL CONSTANTINESCU: ”ROSTIREA LUI ZALMOXIS”, „HERALZII TĂCERII” - RECENZII DE A.I.BRUMARU - ASTRA Autor: Raul Constantinescu         Ediţia nr. 1519 din 27 februarie 2015        Toate Articolele Autorului     Salvează             A.I. BRUMARU: „Rostiri lirice” în ASTRA, Serie nouă, II (XLI), Nr. 5, Aprilie, 2007, pagina 12, Brașov     Un mai vechi colaborator (prin anii 80, dacă nu mă înșel) al „Astrei” și al „Brașovului Literar și Artistic”, Raul (Romulus) Constantinescu, este astăzi (după un debut în volumul colectiv, la Dacia, „Alpha ’85) autorul a nu mai puțin de cinci cărți de versuri. „Rostirea lui Zalmoxis” (Editura Emia, Deva, 2005) e prefațată entuziast, fiindcă era afin de viziune cu poetul, dar și inspirat teoreticește, de prietenul și colegul meu, plecat nu de mult, Ion Itu. După el, autorul nostru ar locui poetic într-un topos enigmatic și mirific, un „tărâm cutreierat de presimțiri și de închipuire” copleșit de taină – „loc auroral presărat cu piramide și cu lumi subpământene”, o „țară edenică situată undeva între Hyperboreea, Tracia, Helada, Egipt sau Babylon”. Poezia lui Raul Constantinescu, ne încredințează Ion Itu, e una incomodă, profumele de vechime potrivite unei muzici cu măsuri legănate întâmpinând aci, uneori, ruperi neașteptate de ritm, încordările rostirii, aș spune, insurgente, nemulțumite de realitatea strâmtă în care le este dat încă să se miște. Tonul e, are dreptate din nou Ion Itu, oracular („ ... veni-va ziua mult așteptată/ ziua alesei rostiri/ când toți pretutindeni/ pe culmi pe drumuri pe mări în inimi/ ritmurle focurilor poeziei trăi-vor/ tainic iluminați de cuvântul suprem/ din azur din adânc armonia divină/ pentru totdeauna tot va cuprinde ...”), prorocirea neadresându-se însă istoriei, ziua aici, clipa sunt ale gândrii, ale spiritului, sunt, mai exact, în duhul locului (a numelui). Paradoxal, numai locul este etern (ivirea lui fiind așa-zicând, onomaturgică), veșnicia în timp e o iluzie, iar viitorul un deces temporal: aduce și instalează, spre deosebire de trecut care ne sancționează nașterea și trăitul, necontenirea morții, absența nesfârșită. O „Memorie a Vetrei” poemul e, iată, admirabil, ar da seama, după priceperea mea, de aceasta: „ Fecundă vibrare a Totului primordial/ întemeiază dintre genuni de evi fără început/ tutelare Nume de râuri, oameni și cetăți,/ din halucinantele câmpuri marine/ până în muntele sacru în codri, în peșteri,/ în mister de flăcări palpită memoria vetrei ( ... )/ Încoronare a tainei, paradis al privirii,/ fluvii de umbre apuse la viață ivind/ în delta eonilor – herb al timpului – / prin genuina diviziune a oului primordial,/ în hieratice ruguri palpită memoria vetrei – / atotputernică, iluminată sămânță în matricea primară,/ din miezul de foc al gliei – / ochi vast deschis al generațiilor/ liber se înrădăcinează în veșnicii.” Ființa este așadar a locului (e topofanică), nu a vremii, care nu e defel statornicie, ci vremuire. De aceea ființa se poate numi la români – căci preia, din averea timpului, tocmai devenirea – „fire”(„firea” iar nu neapărat „natura”), sau mai bine, cum o concepe și o transcrie Raul Constantinescu „fiire” (tot astfel va tălmăci ființa heideggeriană și unul din traducătorii gânditorului german, Dorin Gabriel Tilinca, probabil independent de autorul nostru). Numai așa ea cuprinde și poartă în sine, crede poetul, îndumnezeirea: „ Din toate părțile întru fiire/ te caut îndumnezeire/ iubire întru iubire/ a fi într-un nou eu/ în salt peste valuri mereu/ spre vecie/ cu elementele în armonie/ viului vis univers/ față revers.” – „Îndumnezeire”     Mai compozit, alcătuit se pare din piese concepute în etape de creație (de inapirație) diferite, volumul „Heralzii tăcerii” (Editura Paula, Deva, 2007) continuă în parte temele care l-au consacrat, ca să zic astfel, pe Raul Constantinescu („Extra muros”, „Ceas fără limbi persistă memoria”, „Spirit liber pe culmi” ș.c.l.). Pe de altă parte, cartea cuprinde destule poezii în registru cotidianist în care apare recuzita curentă a promoțiilor transmoderne: autoironia, cinismul, lectura placidă a realului, ticăiala, lehamitea în reluări ludice etc. Firește, sunt bucăți citabile, unele de-a dreptul delectabile, încântătoare: „ despre orice oricum oricând într-o hureike/ își permite mister mâșneve să scrie ( ... )/ cum sullyko a pohtit kahfea/ și kelia plutitoare visa lauri mărgăritar/ estimp marfușa ciornaia îl gâdila pe mâșneve/ cu lauri la nas/ i pak mușneve își plantează laurii cu sulla/ doi pe centimetru pătrat ...” – „Proiectul mușneve”. Poezia – în concluzie – se împacă bine cu disponibilitatea.

Referinţă Bibliografică: Raul Constantinescu: ”Rostirea lui Zalmoxis”, „Heralzii tăcerii” - recenzii de A.I.BRUMARU - ASTRA / Raul Constantinescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 1519, Anul V, 27 februarie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Raul Constantinescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

MONICA GROSU - „PERIPLUL UNUI POET” (RECENZIE) Autor: Raul Constantinescu         Ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015        Toate Articolele Autorului     Salvează             Monica GROSU „Periplul unui poet” în „DISCOBOLUL”, nr.199-200-201, iulie-august-septembrie, 2014, p. 65-67     „Periplu prin neant”(București, Tracus Arte, 2014) ar putea fi volumul care să dea măsura întregii poezii scrise de Raul Constantinescu, mai ales că acest titlu numește o antologie poetică selectivă, revizuită și adăugită cu poezii inedite. De numele acestui poet se leagă și alte volume precum „Aventurare în marele refuz”(2001), „Neantia”(2002), „Neviața lumii”(2003), „Rostirea lui Zalmoxis”(2005), „Heralzii tăcerii”(2007), toate acestea punctând prin data apariției cazul unui debut întârziat, la aproape șaizeci de ani, situație explicabilă și prin ( sau poate mai ales prin) conjunctura politică totalmente nefavorabilă. Tăcerea a mustit însă în cazul lui Raul Constantinescu, în poeme scrise de un condei viguros, care uneori forțează cuvintele, provocându-le, grăbindu-le, forțându-le să cânte. Tăcerea prelungită și, cu siguranță apăsătoare, a fost prin urmare productivă, lăsând spațiu și timp Poeziei pentru a se coace.     ( ... ) Raul Constantinescu nu practică o poezie facilă și cu atât mai puțin comodă. Ritmul versurilor sale este predominant alert, topica neobișnuită și arborescentă, iar tonalitatea accentuat incantatorie. Ioate acestea creează o atmosferă și o tensiune lirică anume, cu inserții în zona folclorului autohton, jocuri de rime și irizări de lumină. Limbajul nu e deloc monoton, el se reconstruiește continuu, se reinventeză trecând de la un registru la altul (popular, familiar, religios etc.), cu versuri căzând grăbite în albia poemului, atașându-i-se, formând întregul, compact, spectaculos, retoric.     „Periplul prin neant” al autorului se compune din trei grupaje lirice („Sublim femininul”, „După ultimul Babel”, „Netihnule Divinule. O biserică pe stâncă”), corespunzând fiecare unei tematici clar definite: iubirea, creația, divinul. Armonia universală se atinge prin componentele ei androginice, prin opoziții care se atrag, printr-un dulce-amar al supraviețuirii prin îngemănare, nuntire, admirație, accepare. „Cu litere de foc muiate-n stele/ poeme scriu rescriu iubitei mele;/ luna-n vrajă ’naltă –chipu-i/ pe cerul inimii l-închipui/ și din seară până-n zori/ greieri, mierle și privighetori/ cântă-mi mult vie iubirea,/ mă răpește-n cer nemărginirea…/ inspiră-mă firea: a, e, i, o, u,/ înălțându-mă din mine în tu!” (Răpindu-mă nemărginirea).     Autorul continua experimental ludic al postmodernilor, însă în spatele jocului de rime și cuvinte prinde coerență sensul mai profund al versurilor: „Neant devenim în spațiotimp,/ nisipul clepsidrei cade în limb;/ amintiri rămân umbrele noastre/ pecete de taină sub astre,/ scrise pe-o piatră nume apuse – / semn al iubirii arse nespuse…” (Tainica pecete) sau „Axa lumii – iubire/ întru îndumnezeire,/ bărbatul femeia – / vieții scânteia;/ zi noapte-n horă/ timpul se autodevoră…/ dulcea inimii rouă/ naște lumea cea nouă” (Dulcea inimii rouă).     Tonul melodios de (des)cântec, specific poeziei populare, transferă textului poetic fiorii credințelor folclorice vechi: „La miezul nopții argintii/ răsar fecioare pe câmpii/ despuiate joacă-n lună/ cu silfii-n doruri se-mpreună/ nebunele Ălea Frumoase/ saltă-n iarba de mătase;/ cui pe câmp îl întâlnesc/ mințile-i rătăcesc sucesc…/ pe cearcăn pe sub stele/ după zborul cel de iele…/ el cu zile-n veci pierdute – /rai și iad un vino du-te…” (Ielele Șoimanele).     În tot acest univers liric definit de densitate semantică și aglomerare lexicală, se inserează certitudinea trecerii prin metafore subtile și frumos arcuite pe bolta fragilității umane:„O, iată unul prin altul/ cu sete ne soarbe înaltul/ prin gâtul lebedei clepsidre/ cu mii de ventuze anhidre;/ vis abur dor fior gând/ sublim zbor din umilul pământ…/ niciun silf nu ne desparte,/ zeul ne scrie-n marea carte/ citind recitindu-ne iar/ hieroglifa din chihlimbar,/ ne trece sublim în netimp/ prin inelul purului nimb” (Sublimare II). Lumea este contemplată sub zodia poeticității, căci ea îi favorizează autorului autoreflexivitatea, meditația, rememorarea: „Fulger în beznă – / hieroglifa/ singurătății tale…” (Hieroglifa) sau: „Umbră-n lumină omul este…/ aceasta e demult poveste;/ tu, poete, caută în lume/ să-nflorești luminii nume. (Menirea poetului).     Ciclul al treilea încheie în variații (sonuri) psalmice căutarea înfrigurată de sens, de culoare, de lumină. Se păstrează rima, se accentuează sentimental singurătății și al percepției religioase: „ Te caut de-o viață în tăcere-adâncă/ și-n ritm de fulgere-ți citesc abisul;/ din fașă fostu-mi-ai lumina visul/ și-n vâltoarea furtunii tu mi-ești stâncă//și mii de vieți prin nopți te caut încă!/ lumina clipei veșnice – deschisul/ spinosul drum spre cer ni-l dă Trimisul/ în timpul ce pe sine se mănâncă…//Lumină vie necreată sfântă/ mă-nvălui și mă-nalți spre Tine/ prin floarea piatra carnea ce-ți cuvântă/ minunile de peste rău și bine;// mult singur sunt mereu cu mine-n luptă/ să Te urmez pe Calea ne-ntreruptă…! (Psalm 1).     Dincolo de aceste sumare considerații, analiza poate continua cu referire la statutul spcial al unor poeme (lungi, epice, de o simbolistică parțial încifrată), dar și la semnificația și puternica trăire din poeziile cu tematică religioasă. Concluzia lecturii noastre este însă că poetul Raul Constantinescu merită citit cu mai multă atenție.

Referinţă Bibliografică: Monica GROSU - „Periplul unui poet” (recenzie) / Raul Constantinescu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 1516, Anul V, 24 februarie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Raul Constantinescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

PARNAS XXI - RAUL CONSTANTINESCU

RAUL CONSTANTINESCU

Vivisecții

Prin spectru prin aură laser între veghe și vis

libere vivisecţii –

ritmul izvorului zvâcnetul inimii

din sfintele-i patru cămări taina veșnicei zbateri a firii

unde-n continuu asalt viaţa/moartea

transfuzii ambuscade explorări  învieri secret oficiază

prin mușchi șerpuinde noduri gordiene fibre tendoane

neînvins steagul vieţii porfiriu fâlfâie n puls

în cele trei sute de trilioane de celule vii

de la prima la ultima și retur

ale fratelui nostru în sacrificiu fără sfârșit – corpul –

nepreţuit viul vas din toate cel mai fragil mai călit

în lupta tuturor contra tuturor prin minunata lume nouă

dinlăuntru din afară – paradisiacul infern –

trupul din toate părţile lovit subminat izbit ţintit atacat jupuit

primitorul nerostitul sălaș al divului suflet

unul pre altul, Unu prin și în altul –

Înaltul

trăindu-se –

tainic punct –

răscrucea vieţii/morţii

din care dar dumnezeiesc  venind,

atroce smulși unul dintr-altul plecăm,

fratele corp ţărânei dator în marele cerc călător,

liber suveran sufletul sus spre al vieţii tainic izvor,

prin ale văzduhului cathartice vămi;

fiecare pe al său genomic unic drum –

eternă reîntoarcere în cuante unde elemente

cum Ouroborus coada-și mușcă înghite,

timpul ciclic renaște-n spirala de cercuri

prin alte cercuri de cercuri spirale

perpetuu citind pe viu visul din vis – ecorșeu iluminat –

în noi divinul ochi etern neînchis

Laudă eternă

                                                         Motto:

                                           „Etern femininul

                                            Ne înalță-n tării!”

                                          (Goethe: „Faust”

                                          trad. Lucian Blaga)

Laudă Ție, eternă Femeie,

dintotdeauna în anonimă jertfă de sine,

Mamă, soră, iubită, prietenă

mereu alături la bine, la rău,

cu inocentul tău zâmbet tainei chemare

luminezi lumea-n miezul vrăjit –

izvor al bucuriei vieții în dar neprețuit –

nesfârșită speranță de a fi întru cerească înflorire,

cu Tine-n ofranda-ți zi de zi

omenirea înaintează în vis

din a nu fi spre a fi omul om

cum în cer și pre pământ.

Femeie,

fără tine omul nimic nu ar fi;

veșnică slavă Ție acum și oricând,

Femeie, lumină din cer pe pământ!

Viața între dinți...

Abnegaţia morţii ar putea fi admirată…

viaţa  între dinţi în conjuraţia golurilor inspiră

verbiajul sibilelor la festinul sinistrului în drum

spre nici o ţintă sucombând amalgamul

                fluctuant de himere,

vivantelor penurii interioare sechestrează magi –

abandon în negativul existenţei – legea neşansei

proclamă violuri din oficiu… Conjuncturale creiere

cubice ar aplatiza buturi, prin trape cor de dogme-tabú

emană retractili avortoni…

vacarmul nechemaţilor, vermina, vampirii

„sine die“ amână  erate

peste simulacre subite laşitatea de bonton

alăptează puii terorii… în rezervaţii

în zone – tampon viitorul îngheaţă speranţe

pe buzele unui fiasco de osanale

homunculi gri vor sufoca scena plină de măşti;

într-un babel secret hazardul iresponsabil

îşi ţese tentacularu-i focar – nod gordian

pecetluind visul singurătăţii…

aburi de smoală, cenuşă, smârc, osuare, capcane

hecatombe de orbosurdomuţi visează exorcizorul…

Pe buze în aluviuni hrănind viitoare geneze,

brusc desfrâul cuvintelor naşte himere…

Arar uneori oameni apar...

Arar uneori anonimi oameni apar

pe căile vieții în rătăcire

spre calea unică

mai răsar oaze de paradis vie lumină

preararii semeni sarea pământului

anonimi oameni-raze de soare-n răsărit,

nimic nu-i tulbură-n mersul lor drept înainte

la izvoarele cântului unic continuu –

cosmic concert al tuturor spațiotimpurilor

eternă reîntoarcere

în nașteri renașteri

fi-vei poate și tu unul din ei,

de tine însuți învins –

în liber zbor întru iubire necontenit

neprețuit dar nimănui știut suflet palpit

Lupta cu inexorabila      

Chiar din tine însuți veni-va

Inexorabila

cu-al ei alai de iluzii plăceri somnore...

de bună voie de mii de ori trece-vei de nimeni silit

pe contrasensul vieții derapa-vei în derivă printre alizeele uitării

al zeroului din tine însuți ultim reper

al întoarcerii prin gordiene galerii din labirint ce însuți ești;

erinii te vor biciui la stâlp nevăzut,

vei trage o viață la galere

în puterea minotaurului mereu altul răsărind proaspăt în față

pe care cu ambele mâini cu priviri gânduri cuvinte

îl vei îneca pentru totdeauna

în mareea inimii tale

continuu în luptă

Sepion

Temelie a golului cu ochi gură braţe

carceră de oarbe goluri

bizar schelet găunos

încarnată mută cochilie cândva

norilor de sepie soare ascuns

apunând răsărind

colivie de papagal azi

ori felinar rezonând cavernos

alb-gri-gălbui clepsidră posibilă

hieroglifă a timpului

gură a vântului

sâmbure al neantului

Trecere în umbră

Lumini și umbre

l-au topit l-au mistuit

pe cel ce nopți peste nopți de veghe

în incandescente rugi

și sfinte cetanii

arderii fără sfârșit –

aură –

singurătatea

l-a înălțat

seara pe piscuri –

ultimă de neuitat din abis dăruire-n priviri

a tot ce a fost,

a trăit,

a simțit

trecând în pătimitul cuvânt...

Raul Constantinescu (Constantin Constantinescu, n. 6 august 1944, Bradu de Sus, Argeș): După absolvirea Școlii Elementare din Șimand și Liceului teoretic din Chișineu-Criș, a urmat cursurile Facultății de filologie, secția Limba și literatura română din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (absolvent în anul 1967). După terminarea facultății a funcționat ca profesor la școlile generale din Silvașu de Jos, județul Hunedoara, Brazi - Rîul Mare - Retezat, Orlea și  Hațeg, precum și la Liceul  teoretic din Hațeg (azi Colegiul Național „I.C. Brătianu”).

Raul Constantinescu a debutat cu poezii în revista „Steaua” din Cluj, în anul 1966. A colaborat cu poezii originale, traduceri, eseuri, recenzii și culegeri de folclor la revistele: Steaua, Tribuna, Orizont, Echinox, Familia, Scrisul Românesc, Cadran, Luceafărul, Ritmuri, Transilvania , Astra, Brașovul literar și artistic, Arhipelag, Agero Stuttgart, Columna, Arena, Opinii culturale, Provincia corvina, Vitralii, Reflex, Discobolul, Sintagme literare, Poezia, Oglinda literară, Algoritm literar, Semne, Nord Literar, Convorbiri literare, Pro Saeculum, Oglinda literară, Caietele Columna, Portal Măiastra, etc. A inițiat și condus Cenaclul literar „Sarmis” din Hațeg și a fost redactor-șef al publicației locale de opinie și cultură „Arena” din Hațeg.

Raul Constantinescu s-a preocupat și cu investigarea și culegerea folclorului literar din Țara Hațegului în vederea editării unei antologii folclorice, care s-a finalizat, fiind apreciată de cercetătorii Ion Taloș în lucrarea „Omul și Leul” și Ion Cuceu de la Institutul de Folclor din Cluj-Napoca. Această amplă lucrare monografică de cercetare și de conservare a tradițiilor populare și a folclorului literar din Țara Hațegului intitulată „Străvechi tradiții și creații literare din Țara Hațegului” a fost publicată în colecția Mythos a editurii Saeculum I. O., București, 2017, având peste 500 de pagini, cuprinzând pe lângă corpusul de texte, hărți, fotografii, bibliografie și indici, precum și un rezumat în limba engleză, o prefață și o postfață.

Volume de versuri publicate:

Aventurare în marele refuz (editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001)

Neantia (editura Signata, Timișoara, 2002)

Neviața lumii (editura Modus, Reșița)

Rostirea lui Zalmoxis (editura Emia, Deva, 2005)

Heralzii tăcerii (editura Paula, Deva, 2007)

Periplu prin neant (editura Tracus Arte, București, 2014)

Vivisecții (editura Limes, Cluj-Napoca, 2015)

Spre Aleph (editura CronoLogia, Sibiu, 2016, volum care a obținut premiul revistei „Vatra veche” din Târgu Mureș la concursul de poezie religioasă CREDO de la mănăstirea Lăpușna, din luna august 2016)

Copyright © 2018 Raul Constantinescu (Constantin Constantinescu)

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Fișă de scriitor - Raul Constantinescu

vineri, 5 aprilie 2019

Fișă de scriitor - Raul Constantinescu

Pe Raul Constantinescu l-am cunoscut în perioada sa de maximă activitate intelectuală, în anii 1980. Locuia într-un apartament din Hațeg, aproape de râul Galbena, străjuit de plopi susținuți de lumina din Țara Hațegului. M-a șocat biblioteca lui, pasiunea pentru cultura serioasă, atenția acordată creației literare, pasiunea pentru teologie. Acolo am aflat despre Filocalia. La început nu am înțeles, apoi lucrurile au devenit mai clare. Stătea lângă un exemplar al Bibliei, cărțile dominau încăperea. Mi-a citit poeme sale scrise într-un caiet studențesc, mi-a vorbit de folclorul din Țara Hațegului, a explicat cu pasiune drama lui Faust. Am păstrat o legătură solidă în ciuda dramelor din viețile noastre. Ne redescoperim ca iubitori de artă, teologie, natură. Raul Constantinescu este un poet generos, depune efortul de a se deschide spre cei din jur în ciuda dramelor pe care le-a depășit. Iubește Țara Hațegului, scriitorii de aici, marile legende ale lumii…

Raul Constantinescu pseudonimul literar adoptat de Constantin Constantinescu, pentru a evita repetarea prenumelui în nume. Scriitorul s-a născut la 6 august 1944 la Bradu-Argeș, unde    s-au retras părinții din capitala bombardată, la bunicii după mamă, aflați în al doilea refugiu din Cernăuți, după ultimatumul impus României de ocupanții sovietici în anul 1944.

Copilăria și-a petrecut-o în județul Arad, printre oameni obișnuiți, harnici și iubitori de carte, în perioada dură a promovării comunismului în România, a cotelor obligatorii, precum și a colectivizări forțate. A parcurs cursurile Liceului teoretic în Chișineul Crișului. Lecturi profunde la o vârstă fragedă: Homer, Sapho, Ovidiu, Dante, Ronsard, Petrarca, Villon, Eminescu, Bacovia, Minulescu, Ștefan Petică, D. Anghel, Macedonski, Al.Th.Stamatiad, Arghezi, Goga, Poe, Goethe, Byron, Schiller, Pușkin, Lermontov, Lenau, Baudelaire, Rimbaud, Oscar Wilde, Walt Whitman, Cervantes, Shakespeare, Tolstoi, Gogol, Dostoievski, Fielding, Biblia(Eclesiastul, Psalmii, Iov, etc.), Ady Endre, Quasimodo, Blok, Esenin, Federico Garcia Lorca, Pablo Neruda, Nichifor Crainic, Schopenhauer, Smiles, Freud, simboliștii etc.

În aceeași perioadă a început să scrie  primele versuri, departe de literatura proletcultistă promovată în epocă. 

  

Între anii 1962-1967 a urmat cursurile de zi ale Facultății de filologie, secția Limba și literatura română, specialitatea Literatura universală și comparată a UBB - Cluj-Napoca.

A fost profesor de limba și literatura română în Țara Hațegului, la Silvaș, Brazi(Școala Generală cl. I-X - curs de zi și XI-XIII, curs seral, Orlea, Hațeg (Școala Generală nr.1 ”Ovid Densusianu”și la Colegiul Național ”I.C.Brătianu”).

În prezent Raul Constantinescu este pensionar. Un scriitor activ și pasionat.

Debutul: versuri în revista clujeană „STEAUA”, 1966. Colaborări cu versuri originale și traduceri, eseuri și culegeri de folclor la revistele : „Orizont”, „Steaua”, „Tribuna”, „Echinocțiu”, „Familia”, „Ritmuri”, „Cadran”, „Luceafărul”, „Transilvania”, „Brașovul literar și artistic”, „Noi,Tracii”, „Observator”, „ASTRA”, „Columna”, „Arena”, „Opinii culturale”, „Provincia corvina”, „ARHIPELAG”, „Vitralii”, „Reflex”, „Discobolul”, „Sintagme literare”, „POEZIA”, „AGERO” – Stuttgart (format electronic), „OGLINDA LITERARĂ” etc.

Prezent și în antologii literare, (pseudonime literare: Ieronim Holumb, Matei Constantinescu, Constantin Paleologu, Romulus Constantinescu). Redebutul a fost susținut de poetul Ștefan Augustin Doinaș în revista „FAMILIA”, 1969, șapte poezii și apoi altele.

Debutul editorial cu grupajul de poezii Aleatoriu în volumul antologic ”Alpha '85”, publicat de Editura DACIA din Cluj-Napoca în 1985.

Volume de versuri: Aventurare în marele refuz, Dacia- Cluj-Napoca, 2001; Neantia, Ed. Signata, Timișoara,2002; Neviața lumii, Ed. Reflex, Reșița, 2003; Rostirea lui Zalmoxis, EMIA-Deva, 2005; Heralzii tăcerii, Deva, 2007; Periplu prin neant, Editura Tracus Arte, București, 2014 etc. 

  

  

Membru activ și inițiator al Cenaclul literar ”Sarmis” din Hațeg (al cărui membru fondator a fost), în care au activat: Tiberiu Dăioni, Iv Martinovici, Radu Igna, Constantin Stancu, George Ardeleanu, Octavian Tăbăcaru, Constantin Menagache, Ionel Amăriuței, Andrei Caucar, Ion Prodan etc.

Despre poet au scris Cezar Ivănescu, Revista „TRANSILVANIA”, Revista „ARCA”, Amalia Voicu, Emilian Marcu, Aurel Ion Brumaru, Monica Grosu, Iuliu Pârvu, („TRIBUNA”, noiembrie 2014), Virgil Teodorescu, Al. Ruja, Ion Arieșanu, Iv Martinovici, Dumitru Hurubă, Victor Sterom, Valeria Manta Tăicuțu, Eugen Evu, Ioan Evu, Constantin Menagache, Constantin Stancu, Ion Itu, Radu Igna etc.

Cunoscător și promotor al folclorul literar din Țara Hațegului, autor al Antologiei folclorice selective de FOLCLOR LITERAR DIN ȚARA HAȚEGULUI.

  

Raul Constantinescu a colaborat cu Radiodifuziunea română și cu Televiziunea română națională și județeană Deva-Hunedoara. A fost redactor-șef al publicației independentă „ARENA”, revistă de cultură care a apărut la Hațeg în anii 1990. A lansat cu mult curaj opiniile intelectualilor din zonă, precum și articole și scrierile culturale, spirituale, politice și literare ale colaboratorilor. 

  

Om de cultură, cărturar, își dedică timpul redactării și finalizării cărților sale, ultima apărută: Spre Aleph, Sibiu: Editura CronoLogia, 2016.

Volumul a fost premiat la FESTIVALUL CONCURS DE POEZIE RELIGIOASĂ „CREDO”, 2016 (Mănăstirea Lăpușna, 6 august 2016), premiul revistei „Vatra veche”, redactor șef: Nicolae Băciuț.

Raul Constantinescu reține în antologia sa de folclor (în manuscris, la data redactării prezentei): „Folclor literar din Țara Hațegului, axată pe investigare/cercetare, conservare și antologare a bogatei moșteniri folclorice a comunității românești rurale hațegane, rezultat al unei îndelungate perioade de elaborare, se structurează din mai multe secțiuni care se succed sistematic, ordonate tematic, unele conform calendarului nescris ciclic al obiceiurilor și datinilor de peste an ca rituri de trecere, iar altele, după genurile și speciile literare cărora le aparțin”.
Scriitorul concluzionează în lucrarea despre folclor: „…antologia monografică Folclor literar din Țara Hațegului valorifică bogata moștenire literară populară din această străveche vatră de cultură și civilizație românească, prezentând obiceiurile tradiționale de peste an, acordând o atenție specială bogăției și varietății colindelor din satele hațegane, momentele importante din viața omului, relevând accentuarea valorii etice constructive profund umane care le amprentează și care este evidentă și din creațiile poeziei populare lirice și epice bogate, specifice acestui inestimabil areal spiritual cu certă valoare literară, estetică și documentar-istorică” (materialul ne-a fost pus la dispoziție de scriitor).

Poet profund, marcat de faptele importante ale culturii, Raul Constantinescu se evidențiază ca un scriitor serios, stăpân pe viziunea sa, ferm în convingeri, atent cu fenomenele spirituale, sociale, religioase, cu mesaj puternic și original. O analiză a cărților sale dovedește acest lucru.

Sursa bibliografică: Raul Constantinescu, Rev. Online „Confluențe literare”, 01 martie 2015 (format electronic).

*Foto: 1 Raul Constantinescu la o întrunire literară

2. Raul Constantinescu și Aurel Pantea la Salonul Cărții Alba Iulia 2014

3. Coperta cărții despre folclorul literar din Țara Hațegului 

Interviu în Filologisme cu prozatoarea Doina RUȘTI consemnat de Alina Roiniță

A existat mereu credința într-o iarbă a fiarelor ori într-o buruiană a lui Ghilgameș” – interviu cu scriitoarea Doina Ruști

29 oct. 2019filologisme.ro

consemnat de Alina ROINIȚĂ

Homeric este titlul unui roman al fantasticului, unde făpturile pădurii Cotroceni veghează din ascunzișuri asupra comunității. Ce alt rol ar putea avea ciocnirile dintre cele două spații?

Întodeauna există întâlniri accidentale între culturi diferite și de fiecare dată ceva din fundamentul fiecăreia dintre lumi se clatină puțin. Fie că există încredere în propriile valori, fie că nu, mereu sunt pierderi, amărăciuni și drame. Cine are conștiința faptului că e diferit de ceilalți suferă aprioric, fără să-și pună întrebări legate de toleranță, armonie sau integrare. Când nu ești la fel cu cei mai mulți, suferi din cauza poziției tale marginale. Dar există o situație și mai grea: când ești diferit doar de o singură ființă, anume aceea pe care o dorești. Pentru omul îndrăgostit orice piedică se transformă în catastrofă. Or, în Homeric, fiecare personaj are, într-un fel sau altul, sentimentul otrăvit al inferiorității. Dincolo de episoadele care descriu realmente ciocniri, existența e făcută dintr-un șir lung de accidente. Tot așa, între lumea vegetală și roata necruțătoare a unei trăsuri se derulează un război etern.

Am remarcat construcția unor personaje extrem de rafinate în roman, cum ar fi cea a Despinei Băleanu. O putem considera o expresie a epocii fanariote sau este doar o forță a imaginației?

Personajele nu se leagă decisiv de epoca istorică, ci sunt părți ale unei povești, după cum o indică și construcția, oarecum anatomică, a romanului: faptul că am prezentat la început personajele, într-un capitol separat, dovedește intenția de a le desemna ca sursă a eposului. Despina este într-un anumit fel, acel mistagog descreierat, pe care îl urmează toată lumea, datorită faimei sale, fără a-și pune întrebări în legătură cu eficiența drumului parcurs. Ea îl scoate pe Pantelimon din conformismul artistic și-i dă  Mărmănjicăi iarba pe care o căutase fără speranță. Dar nu are conștiința acestor fapte. Despina trăiește în lumea ei, plină de dorințe, care au la bază un fapt homeric: mânia de tip ahilian.

Am observat o serie de aforisme ale pasiunii și iubirii, atunci când ne raportăm, în special, la Despina și Pantelimon. Ce ne puteți spune despre acestea?

Ele punctează diverse zone ale mesajului. Nu țin de partea sapiențială a epicului, ci fac parte din ideea generală a cărții. Sunt iconi ai vanității, ai acelui abis din care izvorăsc toate dorințele lumii.

Relațiile dintre personajele romanului sunt destul de controversate. Apar, de pildă, soțul care se îndrăgostește de o altă femeie, fiica bastardă crescută de un boier etc. Sunt aceste relații și o expresie a frăgezimii ființei?

Nu doar oamenii fragili încalcă regulile sociale. În Homeric, nonconformismul vine din tema  principală a cărții. În confruntarea cu ceilalți, fiecare om își manifestă aspirațiile vanitoase, iar acolo unde se produce un accident, de exemplu, acolo unde au loc niște victorii neașteptate, lucrurile pot să scape de sub control. Însă miza cărții nu se află aici, ci în contactul unui grup de oameni cu o plantă miraculoasă. A existat mereu credința într-o iarbă a fiarelor ori într-o buruiană a lui Ghilgameș, iar în Homeric, mai multe personaje caută o floare care poate să deschidă porțile oculte ale minții. Ea este acea hierofanie care schimbă viețile eroilor dar și planurile narative. Iar în prejma acestei flori, din Pădurea Cotroceniului, se întâmplă multe lucruri care scot la lumină slăbiciunile omenești.

Harta din roman deslușește atât un teritoriu fantastic, cât și unul real, din zonele Cotroceni și Gorgani. Putem discuta și despre un alt rol ascuns?

Orice geografie are potențial mistic, cu atât mai mult una al cărei centru  a fost marcat și impus istoric: gorganul a constituit un reper pentru locuitorii zonei și a generat povești legate de misterele inerente mormintelor vechi. În plus, această colină  a răsărit printre ape, în mijlocul mlaștinilor, iar în vremuri mai îndepărtate se mai vedeau încă moțurile altor movile mai mici, care înconjurau marele gorgan. În plin centru al Bucureștiului de azi (vizavi de Cișmigiu) el există încă, îndemnându-te imediat să descifrezi un mesaj lăsat de oameni morți de multe veacuri. Or, reconstituirea unui teritoriu, cu o asemenea istorie, mi se pare un exercițiu ficțional, pentru că nimic din realitățile atestate nu are importanță ca revalorizare emoțională. Harta din romanul Homeric reconstituie în mare zona de la Gorgani la Cotroceni, cu acest tip de participare afectivă pe care îl impune o operă literară. Nu mă pot gândi la măcelăria despre care vorbesc documentele vremii, fără să-i văd și pe măcelari, hăcuind carnea, nu departe de gorgan, în coasta căruia se înalță o casă părăsită, pe poarta căreia plutește o stafie înaltă. Iar cu aceasta, spațiul intră în propria istorie, contaminat de alte clădiri părăsite, de alte spații misterioase ale biografiei mele. În vremea copilăriei exista o moară părăsită, despre care am povestit în alt roman, iar experiențele mele, legate de acest spațiu, s-au topit firesc în misterele unui teritoriu bucureștean, care a dat numele unei mahalale dar și unei plase întinse. Pe de altă parte, am avut mereu în minte via de la Gorgani, invocată de Eliade, pentru că nimic din ceea ce-au scris înaintașii nu mi-e străin.

Suspansul romanului este bine ținut până la final, când este decriptată povestea creaturilor fantastice și a pădurii care înghițea oameni, cu secrete peste secrete. De ce ați ales să împachetați aceste ascunzișuri în ascunzișuri?

Așa mi-a ieșit, ar spune scriitorul arogant, căci există o specie care, sub masca umilinței, cerșește în permanență aplauze. N-o să mă prefac aici că sunt victima hazardului, ci, asumându-mi rolul ingrat și huiduit, de romancier conștient, voi mărturisi că am construit deznodământul încă din prima pagină. Romanul cu poveste fermă este categoric mai greu de creat, întotdeauna miza căzând pe noutatea formulei. Pe de altă parte acest tip de roman presupune riscuri majore, căci există un număr însemnat de oameni (binevoitorii născuți din perisabilă sîmânță a hibrizilor), care se reped să-l povestească, distrugându-l destul de repede. Mi-am asumat această  situație, crezând orbește în cititorii mei – pasionați, culți și scârbiți de impostură.

Am mers pe ideea că orice relatare declarat obiectivă, se convertește în timp într-o confesiune egocentrică. Povestitorul din Homeric se transformă în personaj, după ce gustă toate etapele de voaior, la care l-a silit soarta.

Nu am putut să nu observ toate detaliile lingvistice ce redau autenticul epocii fanariote (atât de bine reprezentate!). Atunci când scrieți un roman în această cheie, recurgeți la o cercetare lexicală în prealabil?

Sunt filolog, iubesc istoriile nevăzute ale cuvintelor. Dar în Homeric, spre deosebire de alte romane ale mele, limbajul este unul actual.  Chiar și lexicul venit din epoci apuse este încă în uz, cu foarte puține excepții. Un cuvânt exotic este chiramea/chiramele, preluat de la Cantemir, ca și numele Cassim Giuni, omologul turc (medieval) al Sfântului Dumitru. Acesta din urmă, un patron obsesiv și malefic al faptelor lui Ahmet, unul dintre personajele care potențează trecerea spre zona ascunsă a poveștii.

Cum vi s-ar părea o ecranizare a Homericului?

Un miracol:)

În final, ce rol au simbolistica și fantasticul în viața dumneavoastră de zi cu zi? Credeți în ierburi miraculoase?

Tot ceea ce eu trăiesc atinge lumea imposibilă, a ficțiunii. Cât privește mitologia botanică, pot să spun că multe dintre istoriile folclorice, legate de pădure sau de simpla buruiană de pe câmp, conțin nu doar ABC-ul unei mentalități existențiale, ci și pe cel al imaginarului. Nu se pune problema de a crede, ci de a te încrede în viața fabuloasă a plantelor. Într-o veche poveste românească se spune că exista o pădure foarte perfidă, care putea să se transforme după voie, făcându-se când un labirint, din care nu mai ieșea nimeni, când o un tufiș sărăcăcios, lăsând totul la vedere, mai ales pe cei ascunși acolo, de frica dușmanilor. Numai că la un moment dat, punându-se cu cine nu trebuie, a fost blestemată să rămână pentru totdeauna mică și lipsită de puteri. Este legenda pipirigului (Scirpus lacustris), care, într-adevăr, privit dintr-o anumită perspectivă, seamănă cu o pădure populată de stafii, cu toate că pentru mulți nu este decât o iarbă înaltă crescută prin bălți. Totul depinde de stăpânul ochilor pironiți peste ierburi.

IUBIRE VERS NECUPRINS

IUBIRE VERS NECUPRINS
Întru slava infinitei poezii și a lui Orfeu mereu printre noi!
În clocot de mânie înrăite menadele dezlănțuite-n orgii
cu șerpi și tirși șfichiuind aerul apele sacre
cu dinții și unghiile în hohote l-au sfârtecat sfâșiat pe orfeu
la vânătoarea de cerbi tineri bărbați dans extaz frenezie
de marea dionisie cu iederă și frunze de viță cununi
smulse rupte bucăți bacantele nesătule-nghițeau
hăpăiau orbite-n delir...
capul pe liră plutind pe valuri versuri bolborosea
de oracolul din lesbos și azi prin gura poeților lumii nemurite
sub constelația lirei cu boarea neîntinată a zorilor
în susur de valuri cu licărul primei ultimei stele răsfrânt
capul lui orfeu răsare din râul interior al cuvintelor vii
ce și azi frânturi ape îngână ecouri
din revărsări de apus în aurori
fruntea-i luna soarele din cer vis ne iluminează
adieri de sirene tril de privighetori
înaripate flori în rostiri în vrajă înalță firea
pietre viețuitoare păduri izvoare frunze ierburi păsări
țes cântul nemuritor imn vieții neîntrerupte
euridice din umbre o clipă cât veacul apare dispare
trăiește în versuri fără sfârșit în noi cu tot ce-am iubit și iubim
Hațeg, 1 noiembrie 2019
Raul Constantinescu