“Cazul Breban“ sau mineriada literaturii române (3)

iunie 21, 2015

Motto: “Oameni de cultură” vor să facă schimbări / De-aia o să-i las sa-mi ia p*** la-ntrebări…

B.U.G. Mafia – Socului si capăt 14

Da, versurile astea, ale unui cântec al mafiotilor de prin anii ‘90 mi-au venit imediat în minte, dat fiindcă ilustrează perfect tot ceea ce se întâmplă cam de multisor în “cultura” românească. Mi-am permis doar să adaug ghilimelele ca să subliniez cam despre ce oameni “de cultură”, ca si despre ce anume “cultură” este vorba. Întrerup pentru moment seria de posturi dedicate cărtii dlui Romeo Muscă pentru a mă ocupa de recentul scandal mediatic, dintre acad. Nicolae Breban pe de o parte, si “elita intelighentiei românesti”, respectiv domnii Gabriel Liiceanu, Horia Patapievici si Andrei Plesu, fiecare tabără împreună cu adeptii proprii, mult mai numerosi în cea de-a doua, scandal ce a divizat ca de obicei opinia publică românească în două tabere, care mai de care mai înversunată în a o anihila total pe cealaltă. Mă refer aici la acea parte a opiniei publice cu oarece pretentii intelectuale, nesemnificativă numeric în raport cu marea masă, pulimea care vasăzică, interesată si servită copios de mass-media cu scandaluri în care sunt implicate curvele si pestii lor din showbiz, fotbal si politică. La ora scrierii acestor rânduri, alti doi membri marcanti ai “elitei”, apropiati si sustinuti de către cei trei mentionati deja, respectiv dnii Vladimir Tismăneanu si Mircea Cărtărescu, nu-si anuntaseră încă participarea la confruntare, desi nu-i timpul pierdut. Posibil să fie păstrati în ariergardă, pentru a da lovitura de gratie la momentul oportun.

La treabă din nou, deci! Afirmam în postul precedent că replica dlui Breban la tentativa de linsaj mediatic a CNSAS a venit la momentul oportun. Trebuie spus că o persoană cu temperamentul dlui Breban nu se poate multumi doar cu verdictul definitiv si irevocabil al ÎCCJ, ci va ataca în continuare cu toată forta pe cei ce au inspirat această actiune, grupul de persoane ce tinde să se constituie într-o adevărată mafie culturală. Este uluitor cum unuia precum Adrian Păunescu, versificator de geniu si poet mediocru, adulator al celor doi ceausesti si odios politician pro-Iliescu, i se ridică azi statui, în timp ce personalităti de calibrul lui Nicolae Breban sau Adrian Marino sunt târâte în noroi pe baza unor dosare instrumentate în “laboratoarele” CNSAS. Ce-i drept – “bardul” de la Bârca nu “s-a dat” la “reperele morale ale natiunii”, Patapievici, Liiceanu & Co. Imperturbabil, dl. Breban îi va ataca pe toti acestia fără milă, si este normal să se întâmple asa, având în vedere valoarea operei dânsului si puternica sa personalitate. Trebuie mentionat aici, chestiune extrem de importantă zic eu, si care nu a fost sesizată de nici unul din comentatorii din mass-media, că în timp ce dlui Breban i-a fost luată “la verificat” întreaga viată, inclusiv aspecte ale relatiilor sale personale, după cum vom vedea mai apoi, dânsul nu s-a referit decât la anumite aspecte criticabile ale activitătii culturale a dlui Patapievici din ultimii ani, ani ce coincid de fapt cu asa-zisa “epocă Băsescu”, amintind numai în treacăt de activitatea celorlalte două “primadone” ale culturii nationale, dnii Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu. Iar ocaziile de a le răspunde asa cum merită tuturor acestora, nu au întârziat să apară.

Astfel, în data de 5 mai, într-o conferintă de presă, dl Radu Boroianu, recent desemnat director al Institutului Cultural Român, a anuntat numirea acad. Nicolae Breban în calitate de presedinte al Consiliului consultativ al ICR, consiliu din care vor face parte maximum sapte persoane. Să precizăm că în trecut acest consiliu consultativ a existat mai degrabă doar pe hârtie, el neavând vreo activitate concretă urmată de oarece performante în domeniul activitătii culturale. Ulterior, dl Nicolae Breban va declara presei că a fost numit în această functie fără să fi fost consultat în prealabil de către dl. Boroianu, citez :

Eu n-as fi acceptat să fiu nici consilierul presedintelui, darămite al lui Boroianu.Dar am vrut să-l sprijin, pentru că programul lui mă interesa la ICR.

Cu toate acestea, cu ocazia conferintei de presă ocazionate de anuntul numirii sale, dl. Nicolae Breban a tinut să facă câteva precizări privind activitatea dlui Patapievici, fost director al ICR, în fruntea acestei importante institutii. Cu o durată de cca. 15 minute, discursul dlui Breban s-a axat pe ideea că marile opere literare se nasc în general în conditiile unui regim dictatorial, dând drept exemplu opera lui F.M. Dostoievski, apoi scoala de filozofie germană, dar cumva si propria operă. Trebuie să spun că această afirmatie este putin fortată si doar în parte verificată în practică. Nu cred că în alte conditii sociale, în altă epocă, opera lui Dostoievski, dar mai ales cea a dlui Breban ar fi fost mai putin consistente. Să nu uităm că odată cu prăbusirea colosului cu picioare de lut s-a diminuat drastic si interesul cititorilor români pentru roman, dar scriitorul totusi a continuat să sustină că nimic nu e mai important ca romanul, chiar si acum, la 25 de ani de la căderea comunismului. Din această perspectivă, dl. Breban a tinut să sublinieze câteva aspecte pe care dânsul le consideră criticabile în viata culturală românească de azi, citez :

Institutul Cultural Român, cultura, Radu Boroianu a spus foarte bine, este unul dintre obiectele noastre cele mai pretioase de export, dar si de structurare, de stabilizare (…) a acestei natiuni, (…) Eu m-am dedicat romanului, Buzura la fel, din păcate el a fost demis la modul brutal de acest nefericit si corupt presedinte care se numeste Traian Băsescu, care a numit o echipă catastrofică pentru cultura română, o echipă de necreatori în primul rând, de comentatori doar, dar de comentatori de prost aluat. (…) Patapievici nu era un om prost, din păcate s-a întâmplat cu el ce se întâmplă cu unii care sunt umflati excesiv, i s-a părut că este un fel de guru al culturii românesti. Într-una din primele lui cărti a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor în care noi ne-am născut, în care au trăit părintii si bunicii nostri. (…) La fel a făcut si un fost amic de-al meu, unul care promitea să fie filosof si între timp i s-a stricat căruta pe drum… (…) Gabriel s-a dus repede la Paris să spună că poporul român nu e apt pentru democratie, consonând cu altă haimana si ticălos al politicii româneşti, Brucan… (…) Cu Plesu am fost prieten. Si cu Gabriel.(Liiceanu, NA.) Gabriel nu s-a tinut de cuvânt fată de Noica. N-a ajuns filosof. (…) Ăla a ratat-o fată de maestrul lui, iar Plesu scrie (…) foiletoane vioaie, bine făcute. Am mai avut astfel de eseisti, dar nu e substantă acolo… George Soros, în America, acest mare speculant financiar, împreună cu amicii săi din România, Mircea Mihaies, Liiceanu, Patapievici si altii care consideră că nu mai este nevoie de statul român, că Mihai Eminescu este un cadavru aruncat, că noi, ăstia mai în vârsta, care am creat operă, suntem depăsiti, ca totul este depăsit, Eminescu este depăsit, că Ion Barbu este depăsit, că Iorga este depăsit, ca Cantemir este depăsit si a început literatura asta de pulă, de pizdă, de cur […], de prostitutie, imaginea asta de mizerabilism …

Nici nu se stinseseră bine ecourile acestui discurs “inaugural” că pe toate fluxurile de stiri au si început să apară stiri care mai de care mai “socante”privind cele afirmate de către dl. Breban, citez : Scandal în lumea literară: Nicolae Breban, dezlăntuit împotriva lui Patapievici si Liiceanu. Replica lui Cărtărescu (Iordăchescu Ionut, DC News); Breban, despre Patapievici: „I s-a părut că e un fel de guru al culturii. A înjurat ca o haimana ordinară istoria acestui popor“ (Florin Ghioca, Adevărul); Nicolae Breban, atac la adresa lui H.R Patapievici, G. Liiceanu, A. Plesu. Limbaj neacademic la ICR (Stiri, TVR); SCANDAL în lumea scriitorilor! Nicolae Breban, despre Patapievici: Nu era un om prost, din păcate i s-a părut că este un fel de guru al culturii românesti. A înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor (Silvia Chiujdea, EVZ) Nici ZIUA nu se lasă mai prejos : Nicolae Breban, discurs cu cuvinte obscene la adresa lui Liiceanu si Patapievici, articol bine-înteles nesemnat, cele două starlete intelectuale fiind definite drept : „unii dintre marii oameni de literatură contemporani”. Ha! Ha! Ha! Orice, dar LITERATURĂ în nici un caz. La capitolul literatură dânsii sunt deja în divizia „sperante neîmplinite”.

Instant s-a declansat si corul slujnicutelor pe „retelele de socializare”. Bunăoară, într-o postare pe FB, Mircea Cărtărescu califică discursul dlui Breban drept “reactionar” (mă rog, spune că e de un „reactionarism incredibil si înveselitor” (sic!)), iar Th. Paleologu, “fost ministru al Culturii” sustine că Breban nu s-ar ridica la nivelul celor la care face referintă, respectiv Eminescu, Ion Barbu, etc…, adică dânsul ar fi depăsit, nu respectivii. Sigur că da! Posteritatea va decide privind valoarea literaturii dlui Breban în raport cu valorile consacrate deja. Cât despre cea a dlui Paleologu, nici nu are rost să mai discutăm. Câteva volumase cu tiraj confidential, epuizate precum cărtile „scrise” de Copos,… să fim seriosi ! O sută-două si ceva de pagini, cu litere de 16p si chenar de două degete – fără să mai vorbim de continut. Cât despre ceva ecouri, că doar ultima apăru acu vreo 6 anisori – mucles, ca să citez alt membru al găstii GDS. Nu mai vorbesc de corul “lătrăilor anonimi” ca si de cel al ”gospodinelor revoltate” – ne pierdem timpul ! Cum spuneam, dl. Vladimir Tismăneanu, aflat în ariergardă, se simte si dânsul obligat să comenteze (după aproape două săptămâni), citez :

Atunci cand Nicolae Breban, sub umbrela unei institutii a statului roman, se exprima licentios la adresa marilor intelectuali ai acestei tări (H.-R. Patapievici, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu) el batjocoreste de fapt traditia Europei Libere.

(Vladimir Tismăneanu – Radio Europa Liberă: Cosmarul hingherilor totalitari, pe contributors.ro)

fără însă să omită să-i facă dlui Băsescu un “tuseu rectal”cu vârful limbii. Am selectat mai sus din discursul dlui Breban absolut tot ce a mentionat acesta în legătură cu cei trei “mari intelectuali ai tării”. De unde până unde limbaj licentios? De unde până unde cuvinte obscene? (la adresa celor trei) Ba pe unele canale ale mass-media s-a afirmat că dl. Patapievici ar fi fost făcut “haimana”. Nu, dl Breban a spus despre acesta că a “înjurat ca o haimana ordinară”; ceea ce este cu totul altceva. Si nu este asa în fond? Nu spune dl. Patapievici în “Politice”(Ed. Humanitas, 1996) citez : “Româna este o limba în care trebuie sa încetăm să mai vorbim sau… sa o folosim numai pentru înjurături …” – sau am visat eu? Iar acest domn a fost pus în fruntea ICR să promoveze printre altele, si limba română. Nu e cumva o contradictie aici între functia pe care a ocupat-o timp de 7 ani, plătită printre altele, si cu o „leafă grasă” de „patibularul” contribuabil, si părerile exprimate prin scrierile domniei sale? Eu cred că da. Numai si pentru această frază, au mai fost si altele – dl. Patapievici nu ar fi avut ce căuta în domeniul culturii. Uite asa! Pur si simplu. Că dânsul avea ce avea pe când a scris toate astea, ba cu Iliescu, ba cu minerii, ba cu sustinătorii acestora – asta pot întelege – dar cu limba română? Vom mai avea prilejul să discutăm acest subiect.

10 mai 2015 – Punctul de întâlnire

Sau de pornire, cum doriti Dvs. Deci, în data de 10 mai a.c., în cadrul emisiunii „Punctul de întâlnire”, emisiune găzduită de postul tv Antena 3, si realizată de către dl. Radu Tudor, dl. acad. Nicolae Breban, invitatul emisiunii, a fost întrebat cum comentează atacul pe care Traian Băsescu l-a lansat la adresa sa pe Facebook, aceasta evident, în contextul pozitiei bine-cunoscute a postului respectiv, vis-à-vis de persoana fostului presedinte al României. Dl. Băsescu afirmase atunci pe FB, citez:

Cultura pe culmile restauratiei prin preluarea sub controlul USL a Institutului Cultural Român si instalarea în fruntea acestuia a unor exemplare precum Marga-calorifer, Boroianu – Artmark si Breban – omul anilor 1960-1970.

Fără a-l ataca pe dl. Băsescu, în legătură cu politica sa culturală în cadrul ICR, acad. Nicolae Breban, a dat un răspuns elegant, chestiune sesizată de mass-media, citez :

E frumos ce spune Băsescu. Eu împreună cu Nichita Stănescu, cu Fănus Neagu, cu Marin Sorescu, cu Buzura – noi am fost oamenii anilor `70,… […] Nu numai că am lansat si am aruncat niste balize, niste texte tari, care stau si astăzi, dar am redat încrederea la sute si la milioane de insi că valoarea românească, că valoarea ideatică continuă si rezistă,

a adăugat Nicolae Breban. Perfect adevărat! Dl. Radu Tudor, moderatorul emisiunii, continuând în acelasi registru să atace politica culturală a regimului Băsescu, a pus pe tapet binecunoscutele afirmatii ale dlui Patapievici, din cartea sa de „eseuri”, intitulată „Politice”, apărută la ed. Humanitas în 1996, câteva din afirmatiile cele mai incitatoare fiind afisate pe perete. În acest context, dl. Breban a afirmat, citez :

Dacă ar fi îndrăznit un om ca Patapievici să afirme aceste lucruri în Ungaria sau în Polonia l-ar fi bătut sau l-ar fi împuscat. La noi n-a miscat nimeni… […]

Acesta este textul, acestea sunt afirmatiile dlui Breban, ulterior distorsionate, interpretate si răs-interpretate, date „la întors” precum o haină veche. S-a afirmat ulterior că dl. Breban ar fi făcut aceste afirmatii cu o urmă de regret, că vezi-doamne, nu s-a găsit pe la noi nimeni să-i facă de petrecanie dlui Patapievici (chiar Patapievici va afirma acest lucru ulterior) Aiurea’n tramvai! Cai verzi pe pereti! Am ascultat de vreo trei ori cele afirmate de către dl. Breban si nu am sesizat nici o urmă de regret, ci dimpotrivă, dânsul a lăsat să se înteleagă că este trist că nici un intelectual nu a luat atitudine, astfel că a trebuit să intervină Academia Română, prin intermediul dânsului, evident, să pună lucrurile la punct, după aproape 20 de ani. În realitate, au fost destul de numeroase glasurile celor care au denuntat atunci si ulterior „scabrozitătile” (după cum le-a numit dl. Breban) scrise de către dl. Patapievici. În primul rând, dl. Corneliu Vadim Tudor, care este totusi un intelectual de marcă, indiferent de atitudinile publice ale domniei-sale, pentru că aici nu discutăm de dl. Vadim Tudor politicianul, si nici de dl. Vadim Tudor pamfletarul. Apoi au fost si o serie de jurnalisti, care au luat atitudine contra afirmatiilor dlui Patapievici din varii motive, fie de a ataca poitica ICR, fie politica culturală a regimului Băsescu, fie direct afirmatiile dlui Patapievici. Este aiurea ce spun aici, dar la noi totul este aiurea, asa cum afirma si dl. Breban – să vorbim de politica „regimului Băsescu”, a lui Patapievici, a mai stiu ei cui în domeniul culturii – politica în acest domeniu ar trebui să fie una singură, deasupra luptelor politice si politicienilor, pentru a face România si cultura românească cunoscute si respectate în lume. Acesta este punctul în care Academia Română, prin persoana si personalitatea dlui Breban a intrat în conflict cu dl. Băsescu si „intelectualii” dânsului. Demn de remarcat este faptul că în următoarele două săptămâni si mai bine nu a apărut absolut nici o reactie în mass-media cu privire la cele afirmate de către dl. Breban, mă refer la pretinsa „împuscare” a dlui Patapievici, dovadă că gasca de păpusari a avut nevoie de ceva timp să se regrupeze si să pună în scenă toată mascarada ce a urmat. Problema e că scenariul a fost prost din start, după cum vom vedea în continuare.

Un scenariu prost si o regie si mai proastă

A urmat asa cum se stie, o sedintă a sectiei literare a Academiei Române, în care dl. Nicolae Breban, la cererea dlui Eugen Simion a făcut un scurt rezumat al conferintei de presă ocazionate de numirea sa în calitate de presedinte al Consiliului consultativ al ICR. Sunt nevoit să repet, până în momentul de fată nu a fost dat publicitătii nici un rezumat, proces-verbal sau dare de seamă asupra respectivei sesiuni, în consecintă, fie în urma unor informatii trunchiate, false sau pur si simplu, prin „deductii logice” , cele trei slujnicute ale GDS & Co, dnii Vlad Mixich, Theodor Paleologu si Radu Vancu au pus la punct un „scenariu” privind cele afirmate de către acad. Nicolae Breban, toată această porcărie fiind condimentată, ca să zic asa, cu amănunte ce vor fi dezmintite ulterior de declaratiile martorilor. Dacă un trepădus de două parale precum dl. Vlad Mixich si-a jucat rapid rolul de slugoi, retrăgându-se strategic ulterior – normal – „maurul” si-a făcut datoria, la fel si dl. Radu Vancu, ceva mai „hârsit” în astfel de intrigi de mahala, dl. Theodor Paleologu a insistat si insistă în continuare. Nu trebuie decât să căutati pe google după „theodor paleologu” si instant se vor revărsa zeci si zeci de articole începând cu : „Dl. Theodor Paleologu a declarat…”, „Dl. Theodor Paleologu a spus…”, „Dl. Theodor Paleologu a afirmat …”, etc…, chestiune urmată în mod invariabil de sintagma devenită deja proverbială „fost ministru al Culturii” uitând sau mai degrabă făcându-se că uită, să adauge si „în Guvernul Boc”- normal, zic eu – dl. Theodor Paleologu face ce stie dânsul mai bine – ce a fost educat să facă, ce a fost „programat” să facă – SĂ DEA DIN GURĂ. Eminescu a sesizat de mult chestiile astea „Au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul,/De ai crede că viata-i e curată ca cristalul?/Nici visezi că înainte-ti stă un stâlp de cafenele,/Ce îsi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.” Perfect adevărat! Nici nu-i de mirare că „amicii politici” ai dlui Paleologu nu pierd nici un prilej să sublinieze „iubirea de Eminescu” a dlui Patapievici. Cu toate că au apărut deja comunicate oficiale, declaratii, etc… dl. Paleologu merge tot înainte, si dă din gură, si nu se mai opreste…. Iată ce scria stimabilul pe wall-ul propriu de pe feisbuc acum doar câteva zile, citez :

Pentru a justifica vindicta PSD-istă în cultură au fost din nou aduse în dezbaterea publică faimoasele scrisori ale lui Horia-Roman Patapievici către tatăl meu. Excesive, uneori nedrepte, pline de revoltă si furie, respectivele texte nu sînt decît un tipăt de disperare față de odioasa politică dusă de Ion Iliescu în acea perioadă, care a culminat, asa cum stim, cu scenele de groază din 13-15 iunie 1990. Cel care a pîngărit sufletul românesc în 1990 are un nume: Ion Iliescu. Patapievici n-a făcut decît să urle de durere si disperare. E culmea nerusinării si, as zice, a prostiei ca tocmai valetii lui Iliescu să repună în discutie niste texte care le incriminează patronul si propriul comportament de atunci. Mai jos: scene de la mineriadă si „Tipătul” lui Edvard Munch.

(Th. Paleologu – 14 iunie; 13: 18)

He!He!He! – păcăliciul crege că ne dă pe spate cu eruditia sa în materie de pictură expresionistă. Aiurea’n tramvai, Stimabile! Tipătul lui Munch exprimă frica si singurătatea – nu este si cazul dlui Patapievici. O fi fost dânsul oripilat de faptele „mineresti”, ca tot bucuresteanul de altfel (nu includ aici populatia de strânsură, „patibularii” – nici orăseni si nici tărani, veniti să-i aclame, si nici „clasa muncitoare” de la IMGB – Face Ordine!) – dar asta nu are nimic de-a face cu „radiografia plaiului mioritic”. Plimbă mata ursul si lasă vrăjeala pentru altii mai fraieri! Ce treabă au minerii, Iliescu, Brucan, Roman-Neulander, Gelutu-drăgutu-clitoris, etc… cu „scabrozitătile” debitate de către dl. Patapievici în cartea domniei sale, citez :

Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără sira spinării. etc…

Întreb din nou, ce au domnule Paleologu „scenele de groază din 13-15 iunie” cu geografia României? Pe cine deranjează Dle, geografia României? Da, asta stim noi foarte bine pe cine deranjează, la fel cum stim si cum devine chestia cu popoarele vecine si prietene. Dar cu limba română ce treabă mai au? Sau cu educatia românească? Pentru că faptele acelor mineri nu erau în nici un caz produsul educatiei românesti ci al propagandei, la care au contribuit copios si unii asa-zisi „formatori de opinie” respectati, dar si unii asa-zisi „oameni de cultură”, nici nu le mai dau numele, nomina odiosa, care va să zică. Dar cu sufletul românesc ce mai au 13-15 iunie & co? citez din nou, nu am ce face, lucrez cu „materialul clientului”:

Puturosenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îsi urmează cursul până la eruptia tertiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconstient, până ce mintea va fi în sfârsit scobită: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos.

(H.R. Patapievici – Politice, Ed. Humanitas, 1996, pag. 49)

Ah, da! astea intră la categoria „texte nedrepte”(uneori). Sigur că da, stimabile! Păi dacă sunt nedrepte, atunci să le îndreptăm! Exact ceea ce a făcut, extrem de delicat zic eu, dl. Breban. Dl. academician a făcut ceea ce trebuia făcut de multă vreme. Nu cu mâna pe pistol, pistolul este pentru tâlhari si banditi, ci pe mătură si făras, care sunt pentru gunoaie. Dl. Breban s-a exprimat extrem de delicat folosind metafora cu asa-zisa împuscare, ridicând la rangul de răufăcător un gunoi. Si ce a mai făcut dl. Breban? A vorbit despre o cultură de pulă si pizdă, de cur, etc… Păi nu e chiar asa? Atunci hai să vedem „materialul clientului”, citez din nou din romanul dlui Mircea Cărtărescu, „Orbitor. Aripa dreaptă”, apărut la Humanitas :

Îmi bag pula în regina Angliei. (pag. 241)

Îi plăcea să-si pună degetul pe fund si să-l miroase apoi. (pag. 84)

Uite cum e cu tara: cică limbricul iese cu fi-su dintr-un cur plin de căcat, ca să-i arate cum e afară (…). Limbricu-ăla mic se gîndeste ce se gîndeste si dup-aia zice: “Păi, tăticule, dac-aici e atît de frumos, de ce trebuie să trăim noi în gaura aia păroasă?, în duhoarea aia de căcat, în bezna aia groaznică?” Da’ taica-su-i zise răstit: “Fiule, să nu mai vorbesti aşa! Aia-i Patria! (pag. 58)

QED. Ce e asta stimabile? Ce fel de literatură e asta? Pule, pizde, cur? Hai să-i spunem PPC, să nu scandalizăm urechile fine. Iar spun – dl. Breban a fost foarte delicat, pentru că nu e literatură „de cur”, ci „din cur”. Dl. Cărtărescu n-are decât să scrie ce doreste dânsul, poate dânsii chiar au dreptate, este posibil ca asta să se ceară, la fel cum este foarte posibil ca (pe moment sper) să se ceară mai mult decât un roman de calitate – DAR NU POT ACCEPTA SĂ MI SE ARUNCE ÎN FATĂ CĂ ASTA E ARTĂ. Si cu atât mai putin să mi se impună asta prin presiuni mediatice inimaginabile. La fel cum nu pot accepta nominalizarea dânsului pentru premiul Nobel, împreună cu un romancier de calibrul dlui Breban. Gasca de pseudo-intelectuali, pe care am convenit s-o denumesc în continuare „Intelectualii lui Băsescu” nu realizează ridicolul situatiei – cum ar sta, dacă ar fi laureat? Cărtărescu alături de un Marquez, sau alături de un Faulkner? Chiar si alături de Breban? Chiar dacă se spune că asta se cere, eu personal nu cred. Văd zilnic în metrou, în tramvai, în autobuz – sute de insi citind, n-am văzut pe nici unul citind Cărtărescu. E drept, multi citesc cărti de rugăciuni, treaba lor – nu o să mă pun eu cu gustul omului – dar în nici un caz Cărtărescu. Revenind la dl. Breban, dânsul a actionat în consens cu Academia Română, a făcut ceea ce aceasta trebuia să facă de mult timp – să pună punctul pe i si să delimiteze valoarea de non-valoare. Exact ceea ce a făcut si dl. acad. prof. dr. Ioan Scurtu în domeniul istoriei, delimitând adevăratii istorici de panglicari precum dnii Boia si Djuvara, alte personaje tipărite asiduu în editura Humanitas, citez:

Se desfăsoară o amplă campanie mediatică, prin care se acreditează ideea că românii nu au capacitatea de a se conduce prin ei însisi, nu au realizat nimic viabil de-a lungul timpului, istoria lor este o succesiune de mituri, de care trebuie să se debaraseze. Câtiva intelectuali, autoproclamati exponenti ai societătii civile, au acaparat mass-media (presă scrisă, TV, edituri, radio), desfăsurând o campanie intensă si sistematică de denigrare a poporului român. Unul dintre acestia, H.-R. Patapievici, scria: “În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut”. Cu alte cuvinte, românii au fost pe post de closet public.(…) Foarte activ si mediatizat este Lucian Boia, care si-a modificat radical discursul de dinainte de 1989, apreciind că istoria românilor nu este decât o succesiune de mituri. În opinia sa, românii nu au fost decât niste anexe ale marilor imperii, incapabili să-si construiască o istorie reală. Nici vorbă de vechime, continuitate, unitate, luptă pentru independentă şi de alte asemenea “mituri”.

(Prof. Dr. Ioan Scurtu: „Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român”, interviu cu Ioan Longin Popescu în Cotidianul, 2 feb.2015)

Demn de remarcat este că declaratiile dlui Scurtu, unele din ele mult mai incisive decât cele ale dlui Breban, nu au scandalizat pe nimeni – chestiune iar trecută pe neobservate în mass-media. Răspunsul e simplu – cine draq poate avea tupeul să se contrazică cu un istoric de talia dlui Scurtu? – până si dnii Boia, Djuvara si alt păcălici – fante tomnatic, alt „fost” ministru, despre Adrian Cioroianu este vorba – la faza asta au avut „ciocu mic si joc de glezne”. Asa că a fost luat în focuri Breban, că deh! la pulă si pizdă se pricepe tot românul, dar cu istoria e mai greu – stii dragă! materia aia plicticoasă cu multe date de tinut minte.

Nu putem încheia episodul de azi fără două citate memorabile, culese, cum altfel? de pe „portalul conservator” În linie dreaptă – cu care am mai avut clinch-uri si în trecut, n-aveti decât să revedeti „dosarul iranian”. ILD este de fapt un site fals conservator, unde sub pretextul anti-multiculturalismului, anti-LGBTQ, si alte asemenea, sunt atacate diverse personalităti publice, se face propagandă pro-americană si pro-Israel mai ales, totul condimentat cu citate ca să dea o pojghită de aparentă intelectuală. În fond nu sunt decât niste lingăi ai lui Tismăneanu, si, prin acesta, ai „intelectualilor lui Băsescu”. Sub o aparentă de impartialitate, dânsii au preluat câteva articole anti-Breban din presa online. Foarte interesante sunt cele câteva comentarii, situl ILD fiind în cădere liberă la capitolul audientă. Pentru început, o anume Rodica Grindea, profesoară pensionară cu pretentii jurnalistice, fată de „tovarăs de tovarăs”, evreică de felul ei, pripăsită prin Israel atunci când nu le-au mai mers afacerile dânsilor, personaj cu care ne-am mai întâlnit pe aici, vezi seria de posturi cu „motanii legionari”, citez:

Dacă romanul lui Breban „Animale bolnave” a fost într-adevăr si pe merit apreciat, tot ce a scris ulterior era tot mai diluat… Dar a rămas „în istoria literaturii” ca un personaj ridicol, care în particular, si-a primis nu o dată tot felul de grobianisme la adresa confratilor scriitori. Cum a ajuns ăsta academician, prefer să nu mă întreb!

(Rodica Grindea – unicul comentariu la articolul lui Sever Voinescu: O explicatie a nelinistii nervoase a domnului Breban, ILD, 3 iunie 2015, 10:51)

He!he!he! am mai spus-o si altă dată – profesoară cică! după cum scrie si cum se exprimă, nu cred că se ridică nici la nivel de învătătoare – stiti Dvs – la tară felceritei i se spune „d-na doctor” – nu cred c-a citit nimic din Breban, dar îsi dă si ea cu presupusul, adică vezi-doamne, dl Breban, după ce a scris „tot mai diluat”; mai bagă si zâzanie printre capetele luminate ale natiei.

Al doilea comentariu, tot din categoria „gospodine revoltate” îi apartine unei anume Mihaela Bărbus, una din „authoarele” ILD (îsi zice author cu h, „cochetărie” de „mămică de familie” cu pretentii intelectuale, ca pohet – politoloaga de la coada cratitei nu stie că pohet a fost doar unul, inegalabilul Gellu Naum) În fine, stimabila a căpătat o oarece notorietate în mass-media în calitate de fiică a răposatului senator tărănist Ioan Bărbus, apărând în calitate de martor în procesul tortionarului Visinescu. Ce zice stimabila, citez:

Păcat că intelighentia vocală nu întelege că Brucan, Visinescu, Plesită si Breban sunt inseparabili. Nu pot fi gestionati unul câte unul. Dacă ar întelege asta, poate s-ar simti interpelati si de procesul lui Visinescu. Poate cred că nu e demnitatea lor să se coboare la asa o mizerie. Preferă să amâne recunoasterea lui Victor Rădulescu-Pogoneanu sau Camil Demetrescu decât să citească despre atrocităti sau să se încâlcească ei în itele MAI, IICCMER, etc.

Poftim educatie! Ce plm are Visinescu cu dl. Breban? Exact aia pe care o are unealta împungătoare cu prefectura de Ilfov. A torturat dl. Breban pe cineva? Acu, dacă stau să mă gândesc bine, s-ar părea că proasta satului are ea ceva dreptate. A torturat Dom’le. Si încă cum! PSIHIC! Asa e! Păi dl. Breban torturează psihic prostii si netalentatii – necreatori zice dânsul delicat – nu de azi de ieri, de vreo juma’ de secol. Este clar că prezenta valorii deranjează. Ce treabă are însă dl Breban cu Rădulescu-Pogoneanu sau Camil Demetrescu, asta poate altă dată, că e din alt film. În imagine, opera altui artist contemporan, din categoria celor sustinuti de gasca cu pricina, dar si de ICR-ul dlui Patapievici – „România de căcat” sau cam asa ceva, artă adevărată. Sau poate nu înteleg eu mesajele astea „alternative”. (va urma)