Balaurul dobrogean - Marius Iancu
Atunci cand vine vorba despre biodiversitate si mai ales despre locuri in care plec sa caut serpi, Dobrogea este una dintre zonele mele preferate. E imposibil sa ma plictisesc acolo, sunt mai mereu cu privirea in jos, la baza pietrelor si a tufelor intalnind adesea serpi, soparle sau alte vietati.
Dintre toate minunatiile pe care le-am gasit in tinuturile dobrogene, in topul preferintelor mele se afla un sarpe al carui nume parca este rupt dintr-o poveste, Balaurul dobrogean.
Un sarpe de talie mare, neveninos, din pacate din ce in ce mai greu de gasit, fiind considerat o specie critic periclitata. Acesta este probabil si motivul pentru care dintre toti serpii prezenti in herpetofauna Romaniei, pe el l-am gasit ultimul.
Am plecat pentru prima oara in cautarea balaurului anul trecut, in iulie. Am pornit spre est cu mult inainte ca soarele sa rasara, pentru a profita de momentele racoroase ale diminetii. La 11:00 am avut primele semne de insolatie asa ca am fost nevoit sa renunt, fara sa-l intalnesc. Nu m-am intors cu mana goala, am reusit atunci cateva fotografii frumoase.
Am revenit in Dobrogea la sfarsitul lui septembrie. Fara grija caniculei, am alocat o zi intreaga cautarilor si desi am cercetat atent mai multe zone, balaurul nu s-a aratat. In lipsa lui, m-am bucurat de ce mi-a iesit in cale, iar pe drumul spre casa mi-am facut planul pentru weekendul urmator. Mi-am dat seama ca e treaba serioasa cu balaurul si ca am fix 5 zile la dispozitie ca sa conving gasca sa mergem impreuna, inainte sa se strice vremea.
Cine ghiceste unde eram pe 1 octombrie? Bineinteles ca in Dobrogea, cu prietenii.
Nici nu am asteptat sa ajunga toate lumea in locatie ca eu am si plecat in cautarea Balaurului.
Au trecut maxim 5 minute si l-am vazut.
Ce sa fac? Incotro sa apuc? La cine sa-mi strig mai repede fericirea?
Am urlat de bucurie suficient cat sa ma auda trei sate si sa-mi pierd vocea.
E greu sa vezi Balaurul dobrogean si sa nu te indragostesti
In incheiere va las o imagine cu gasca mea de prieteni
Dintre toate minunatiile pe care le-am gasit in tinuturile dobrogene, in topul preferintelor mele se afla un sarpe al carui nume parca este rupt dintr-o poveste, Balaurul dobrogean.
Un sarpe de talie mare, neveninos, din pacate din ce in ce mai greu de gasit, fiind considerat o specie critic periclitata. Acesta este probabil si motivul pentru care dintre toti serpii prezenti in herpetofauna Romaniei, pe el l-am gasit ultimul.
Am plecat pentru prima oara in cautarea balaurului anul trecut, in iulie. Am pornit spre est cu mult inainte ca soarele sa rasara, pentru a profita de momentele racoroase ale diminetii. La 11:00 am avut primele semne de insolatie asa ca am fost nevoit sa renunt, fara sa-l intalnesc. Nu m-am intors cu mana goala, am reusit atunci cateva fotografii frumoase.
Am revenit in Dobrogea la sfarsitul lui septembrie. Fara grija caniculei, am alocat o zi intreaga cautarilor si desi am cercetat atent mai multe zone, balaurul nu s-a aratat. In lipsa lui, m-am bucurat de ce mi-a iesit in cale, iar pe drumul spre casa mi-am facut planul pentru weekendul urmator. Mi-am dat seama ca e treaba serioasa cu balaurul si ca am fix 5 zile la dispozitie ca sa conving gasca sa mergem impreuna, inainte sa se strice vremea.
Cine ghiceste unde eram pe 1 octombrie? Bineinteles ca in Dobrogea, cu prietenii.
Nici nu am asteptat sa ajunga toate lumea in locatie ca eu am si plecat in cautarea Balaurului.
Au trecut maxim 5 minute si l-am vazut.
Ce sa fac? Incotro sa apuc? La cine sa-mi strig mai repede fericirea?
Am urlat de bucurie suficient cat sa ma auda trei sate si sa-mi pierd vocea.
E greu sa vezi Balaurul dobrogean si sa nu te indragostesti
In incheiere va las o imagine cu gasca mea de prieteni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu