Undele cerebrale, cum să-ți reproduci în creier o stare specifică anumitor tipuri de unde cerebrale sau protecție psihotronică și protecție hipnoză
Citește, înainte sau după ce ai citit acest articol, articolul despre undele cerebrale, pentru mai multe informații.
Cu ajutorul unor fundaluri binaural-isocronice îți poți reproduce în creier o stare specifică anumitor tipuri de unde cerebrale. Astfel, poți evita o ceartă nedorită, un scandal nedorit, o reacție haotică, o stare neplăcută sau poți micșora impactul unui atac psihotronic sau îl poți chiar bloca.
Aceste lucruri trebuie promovate și distribuite, mass-media nu a educat până acum oamenii în această privința acestor lucruri, astfel, oamenii puși în fața faptului împlinit, nu vor știi ce să facă, cum să reacționeze, complicându-și viața între ei, nici măcar nu sunt conștienți de aceste lucruri. Se pot controla președinți, politicieni, jurnaliști, artiști, polițiști, armata … chiar și oameni din Serviciile Secrete și cei mai mulți nici măcar nu sunt educați în această privință. În momentul când ești foarte nervos, agitat și te chinui, înseamnă că, creierul tău se află într-o stare specifică undelor cerebrale de tip Beta ce se încadrează în frecvența 18-20Hz, fie că este vorba sau nu de un atac psihotronic. Există și cauze naturale, momentan, poate, cauzele naturale sunt mai multe decât cele cauzate de un atac psihotronic, de cele mai multe ori este vorba de factori ca și consumul de cafea în exces sau a altor stimulenți, energiile negative și stresul adunat, toate acestea îți pot provoca o stare specifică undelor cerebrale de tip Beta în creier. În acel moment, dacă nu-ți poți controla mintea, cel mai indicat este să te bazezi pe un ajutor exterior, ca un fundal isocronic-binaural ce reproduce în creier o stare specifică unui tip de unde cerebrale. Într-un moment de nervozitate, stres și chin psihic poți rula un fundal binaural-isocronic, ce reproduce în creier o stare specifică undelor cerebrale de tip Alpha, pe frecvența 10Hz, spre exemplu. De asemenea, dacă ai probleme cu intratul într-o stare de somnolență/transă, poți folosi un fundal binaural-isocronic, pentru dobândirea unei stări șamanice de meditație, unei stări ușoare de transă sau unei stări de transă completă.
În nici un caz nu te duce pentru început la un la psiholog, unde vei cheltui sute de lei pentru iluzii sau la un medic, care-ți va recomanda sedative, nu trebuie să cheltui bani pentru a afla apoi că *problema ta este una foarte gravă*, care necesita sume imense și va rezulta, într-un final, în apariția cu adevărat a unor probleme serioase, care până atunci nu existau. Atunci când studiezi, vei realiza că ceea ce se întâmplă cu tine se poate explica științific și există remedii, însă ascunse, ne-promovate și ținute în „undeground”. Și ei (cei din sistem) n-au nici o vină, sistemul este de vină de la rădăcină iar oamenii răspândesc ceea ce sunt învățați de mici. Este un sistem stricat, ca și o cușcă unde oamenii se auto-distrug. Pe bune, tot ce este legal (legal nu este termenul potrivit, mai bine spus tot ce face parte din sistemul acesta stricat, nu încurajez ilegalitățile) este depășit cu mult. Din acest motiv toți trebuie educați. Fă conexiunea acum, între ce am scris și faptul că mass-media și tot ce este legal (mai bine spus din sistemul lor) nu promovează aceste lucruri și nu educă oamenii.
Le poți testa, testează-le. Atașez mai jos, la sfârșitul articolului, legături de descărcare pentru fișierele MP3, ce le poți descărca pe telefon, laptop, PC, tabletă cât și specificațiile.
*Acestea fundaluri iscoronice-binaurale trebuie ascultate neapărat la căști. Ascultarea lor la boxe nu va avea nici un rezultat. Atașez la sfârșitul articolului, după specificațiile undelor cerebrale legături de descărcare.
Specificații undele cerebrale:
*Atașez mai jos caracteristicilor celor mai frecvente tipuri și frecvențe de unde cerebrale.**Chakrele sunt centri puternici de energie ai sufletului și corpului, fiecare centru puternic de energiile al sufletului și corpului este asociat cu unele părți și funcții ale organismului. Religiile contemporane ascund aceste lucruri sau le alterează după bunul plac, ascumându-i lui isus sau „conștiinței cristice” toate acestea, ca și cum ar veni de la isus, cum au făcut și când au confundat Zeii Antici ai Sumeriei cu Arca lui Noe.
Stadiul Beta
Beta 12.5Hz – nu are o specificația anume, stadiul Beta 12.0Hz-14.0Hz este cunsocut ca o frecvență pentru a învața sau a-ți planifica lucrurile pentru mai târziu.
Beta 13.0Hz – frecvența ascoaiată cu chakra a șașea și al treilea ochi, (culoare=indigo) (părți ale corpului=glanda pituitară, creierul mic, ochiul stâng, urechile, nasul, sistemul nervos) (efecte=vizualizare, contemplare)
Beta 13.5Hz – nu are o specificație exactă anume, stimulează energia și acțiunea, favorizează logica, abilitatea de analiză, eforturile intelectuale, comunicarea verbală.
Beta 14.0Hz – trezire și alertă normală; focalizare, vitalitate, concentrarea pe sarcini și muncă, creșterea inteligenței în context cu frecvența 22.0 HZ (îmbunătățește vederea-sunetul).
Beta 14.5Hz – nu are o specificație exactă anume, stimulează energia și acțiunea, favorizează logica, abilitatea de analiză, eforturile intelectuale, comunicarea verbală.
Beta 15Hz – dureri cronice; sunetul ocolește urechile și comunicare directă cu subconștientul sau gravarea unei comenzi în subconștient; asociat cu chakra coroanei, (culoare: violet) (părți ale corpului=glanda pineală, creierul mare, ochiul drept) (efecte=integrarea personalității & spiritualitate; formarea capilară, proliferarea fibroblastelor, necroza cutanată scăzută).
Beta 15.5Hz – nu are o specificație exactă anume, stimulează energia și acțiunea, favorizează logica, abilitatea de analiză, eforturile intelectuale, comunicarea verbală.
Beta 16.0Hz – la limita inferioară a auzului normal, eliberează oxygen și calciu în celule.
Beta 16.5Hz – nu are o specificație exactă anume, stimulează energia și acțiunea, favorizează logica, abilitatea de analiză, eforturile intelectuale, comunicarea verbală.
Beta 18.0+ – trezire completă, stadiu normal de alertă, stres & anxietate; îmbunătățește memoria, cititul și vrăjile sunt raportate pe această frecvență (in context cu 10 HZ sau telepatia).
Beta 20.0Hz – impunerea comenzilor în subconștientul celor ce ascultă, folosit în tortura psihică pentru a grava, în chin și tortură psihică, o comandă în subconștient, stimulează glanda pineală; ajuta la tinnitus (afecțiunea țiuitului urechilor); crește adrenalina.
Stadiul Alpha
Alpha 8.5Hz – nu are o specificația anume, este o parte din stadiul Alpha, stadiul Alpha este asociat cu relaxarea minții, fără gânduri prea multe despre probleme, deseori un sentiment plăcut de plutire. Calm, luciditate mentală. Acest tip de unde Alpha, a mai fost raportat, de asemenea, în timpul viselor din somn. Ghidare pentru focalizarea imaginației.
Alpha 9.0Hz – conștientizarea cauzelor de dezechilibru corporal și a mijloacelor de echilibru, asociat cu chakra sexuală / a doua (culoare=portocalie) (părți ale corpului=gonadele, sistemul reproductiv) (efecte=relații inter-umane, sexualitate).
Alpha 9.5Hz-10Hz – centrul stadiului Alpha – frecvența în care creierul este ocupat/scanat – ajuta la psihologia cognitivă și la funcția cognitivă.
Alpha 10Hz – crește serotonina, acționează ca un remediu general, util în convalescență, funcționeaza ca și angalgezic, frecvența siguranței, ajută la mahmureală. Claritate, normalitate, anti-convulsant, circulația ritmului circadian, activează rinichii, crește temperatura corpului, bun pentru a obține pentru a accesa informații din subconștient. Poate ajuta în învățarea unei limbi străine; centrare, asociat cu chakra plexului solar (culoare=galben) (părți ale corpului=pancras, stomac, ficat, vezica biliară, sistem nervos) (efecte=înțelepciune spirituală, auto-vindecare.
Alpha 11.0Hz – utilizat pentru a obține o stare de “relaxare dar alertă”.
Alpha 12.0Hz – centrare, poarta de la care se face trecere spre alte frecvențe, frecvența rezonanței pământului, stabilitate mental, timpul pare rapid. Asociere cu chakra gâtului (culoare=albastru). Părți ale corpului: tiroida, corzile vocale, plămânii
Stadiul Tetha
Theta 4.5Hz – asociat cu stări șamanice de meditație ale conștiinței, incantații tibetane budiste.
Theta 5.0Hz – rezolvarea problemelor neînsemnate, bun pentru a reproduce orele de somn de care ai nevoie, stadiu de relaxare, ușor analgezic.
Theta 5.5Hz – discernerea lucrurilor, arată viziuni necesare pentru prosperitate ; “ghidare interioară”, intuiție și generarea căldurii.
Theta 6.0Hz – îmbunătățește memoria pe termen lung, pentru a imbunătăți dorința de muncă a ascultătorului.
Theta 6.5Hz – centru, lobul frontal și emisfera drepta cât și cea stângă sunt centrate pe o frecvență de 6.5Hz.
Theta 7.0Hz – proiecție mentală și astrală, schimbarea obiectivelor; crește timpul de reacție; reducerea timpului pentru a adormi, bun pentru tratarea insomniei.
Theta 7.5Hz – conștientizare de sine; meditație ghidată; crește creativitatea: artă, muzică, etc.; contactul cu ghizi spirituale pentru îndrumare; intrarea în stare de meditație; La subiecții care înainte au suferit de gândire confuză au raportat o ușurință în găsirea de soluții la probleme după re-evaluare.
Theta 8.0Hz – regresie în viețile anterioare; creșterea limfocitelor, repararea ADN-ului; asociere cu chakra bazei (culoare=roșie) (părți ale corpului = glandele suprarenale, coloana vertebrală, rinichii) (efecte = energia fizică, dorința de a trăi).
Stadiul Delta
Delta 1.0Hz – este asociat cu sentimente de bunăstare și stimulare pituitară pentru eliberarea hormonului de creștere, armonie și balanță, privire de ansamblu asupra lucrurilor.
Delta 2.5Hz – relaxare și ameliorarea durerii; acest lucru se datorează frecvenței care determină producerea de opiacee endogene în organism; această frecvență poate fi eficientă pentru efectul sedativ și o puteți utiliza în cazul sângerărilor, vânătăilor, insomniei și sinuzitei. Ușoară stimulare sexuală, mai bine spus orgasmică datorită eliberarii opiaceelor endogene în organism.
Delta 3.0Hz – crește timpul de reacție; reduce tensiunea musculară și durerile de cap.
Delta 4.0Hz – asociat cu encefaline, percepție extrasenzorială; proiecție astrală, telepatie, rezolvarea problemelor din subconștient / scanarea totală a memoriei (dacă cineva reușește să rămână treaz).
Legături de descărcare:
Stadiul Beta
- Beta 12.5Hz
- Beta 13.0Hz
- Beta 13.5Hz
- Beta 14.0Hz
- Beta 14.5Hz
- Beta 15.0Hz
- Beta 15.5Hz
- Beta 16.0Hz
- Beta 16.5Hz
- Beta 17.0Hz
- Beta 18.0Hz
- Beta 18.5Hz
- Beta 19.0Hz
- Beta 19.5Hz
- Beta 20.0Hz
Stadiul Alpha
Stadiul Tetha
Stadiul Delta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu