Rolul sionismului evreiesc în crearea celui de-al doilea război mondial
Articolul face parte din secţiunea/secţiunile: Expunerea evreilor şi a Noii Ordini Mondiale evreiești, Știri, documentare și altele
*Din acest articol, îmi doresc ca cei ce îl citesc, să înțeleagă tacticile evreilor și nu doar a evreilor ci și a celor prinși în Matrixul evreiesc sau realității create de evrei, care nu este esența vieții și este o realitate artificială. Cei prinși în realitatea lor, le-au preluat din caracteristici. Aceleași tactici se folosesc și la nivel înalt cât și în cazul oamenilor de rând. Principiul este același.
”În 1941, un scriitor evreu, Theodor N. Kaufman, a scris `Germany Must Perish` (Germania trebuie să piară). Kaufman a stabilit un plan de distrugere totală a populației germane printr-o metodă foarte simplă: sterilizarea în masă a tuturor germanilor, atât bărbați cât și femei, între vârsta pubertății și 60 de ani.”
Dintr-o ediție de dinainte de 1993 dintr-o revistă de-a lui John Tyndall, Spearhead, 12-9-3.
Puterile care au ieșit victorioase din primul război mondial au făcut un al doilea război aproape inevitabil prin condițiile de pace pe care i le-au impus Germaniei. Acest al doilea război a devenit mai târziu o certitudine, nu prin intențiile lui Hitler ci prin determinarea dușmanilor săi eterni de a distruge noua Germanie pe care el a creat-o. O Germanie prosperă și liberă de orice influență exterioară, o Germanie fără corupție, pentru că, corupția, a fost eradicată de la rădăcină, nu tăiând o frunza, cum se întâmplă în zilele noastre, pentru ca mai apoi să apară altele 10 frunze în loc. Adolf Hitler, a supraviețuit personal din zeci de atentate la viața lui, atentate plănuite și realizate de evrei.
Îți recomand să citești și, după ce citești acest articol, articolul despre „situația actuală din România, protestele și cum aruncă evreii și marionetele lor vina pe dușmanii lor pentru ce fac chiar ei.„
Prin Tratatul de la Versailles din 28 iunie 1919 și Tratatul de la St. Germain din 20 septembrie din același an, oamenii germani au fost complet umiliți. Primul Ministru britanic, Lloyd George, a scris:
”Bancherii internaționali au măturat oamenii de stat, politicienii, jurnaliștii și juriștii și au emis ordinele lor cu imperiozitatea monarhilor absoluți.”
Vechiul Imperiu Austriac a fost balcanizat fără respect cu privire la variatele sale culturi și naționalități. Prusia de Est a fost separată de Germania printr-un teritoriu larg cedat Poloniei. Germanii sudiți au fost plasați sub control ceh. Zona minieră de cărbuni din Saar Valley trebuia să fie administrată timp de 15 ani de Liga Națiunilor și apoi a avut loc un plebiscit. Republica coruptă Weimar a fost forțată peste națiunea germană iar clasele mijlocii au fost jefuite de avuțiile lor prin finanțele corupte. Au fost milioane de șomeri iar liderii evrei spartachiti revoluționari Karl Leibknecht și Rosa Luxembourg agitau revoluția roșie.
Control Străin
Daily Mail a raportat pe 10 iulie 1933:
”Națiunea germană, în plus, cădea rapid sub controlul elementelor lor extraterestre. În ultimele zile din regimul pre-Hitler erau de 20 de ori mai mulți oficiali evrei ai guvernului în Germania, așa cum erau și înainte de război. Israeliții atașamentelor internaționale se insinuau pe ei înșiși in poziții cheie în `mașina` administrativă germană.”
Dr. Manfred Reifer, un bine-cunoscut lider al evreilor din Bucovina, a scris în revista evreiască Czernowitzer Allegemeine Zeitung (septembrie 1933):
”În timp ce largi secțiuni din națiunea germană se străduiau pentru prezervarea rasei lor, noi evreii am umplut străzile Germaniei cu vociferările noastre. Noi am încărcat presa cu articole despre Crăciun și Paște și le-am administrat convingerile religioase în modul pe care l-am considerat potrivit. Am ridiculizat cele mai înalte idealuri ale națiunii germane și am profanat lucrurile pe care ei le-au ținut sacre.”
Resentimentul și rezistența au început să se adune împotriva hoardei extratereste și în anul de dinainte de venirea lui Adolf Hitler la putere. Bernard Lecache, președintele World Jewish League, a declarat:
”Germania este inamicul nostru public numărul unu. Este datoria noastră declarăm război fără milă împotriva ei.”
Partidul Național-Socialist al lui Adolf Hitler a adunat 17.300.000 de voturi la alegeri și 288 de locuri în Reichstag. Pe 30 ianuarie 1933 Hitler a fost numit legal Cancelar al Reich-ului German de președintele Von Hindenberg. Pe 24 martie 1933 Reichstag a ales cu 441 de voturi la 94 să-i dea puteri depline de urgență noului Cancelar și Republica coruptă Weimar a încetat să existe.
În aceeași zi, 24 martie 1933, pe prima pagină din London Daily Express a apărut titlul principal: ”Judea declară război Germaniei: Evrei din toată lumea, uniți-vă”, și a continuat cu:
”Oamenii israeliți din întreaga lume declară război economic și financiar Germaniei. Apariția svasticii drept simbol al noii Germanii reînvie vechiul simbol al războiului împotriva evreilor. Paisprezece milioane de evrei stau ca un singur corp pentru a declara război Germaniei. Comerciantul evreu angro și-a lăsat afacerea, bancherul și-a lăsat banca, negustorul și-a lăsat magazinul, cerșetorul și-a lăsat coliba mizerabilă, toate pentru a combina forțele într-un război sfânt împotriva oamenilor lui Hitler.”
Guvernul german scotea evreii din pozițiile influente și transfera puterea înapoi la oamenii germani. Această declarație de război a evreilor contra Germaniei a fost repetată de-a lungul lumii. Primul boicot al concernelor evreiești au venit după această declarație de război în aprilie 1933.
Este cerută distrugerea totală a germaniei. Evreimea, a declarat război Germaniei, cu mult înainte ca Adolf Hitler să ia o măsură împotriva evreimii. A fost o simplă reacție naturală, de rezistență, pentru protejarea demnității și naturaleții sufletului uman.
Vladimir Jabotinsky, fondatorul organizației teroriste Irgun Zvai Leumi, a scris în numărul din ianuarie 1934 al Mascha Rjetach:
”Timp de luni de zile efortul împotriva Germaniei este purtat de fiecare comunitate evreiască la fiecare conferință din toate sindicatele noastre și de fiecare evreu din întreaga lume. Există un motiv să credem că partea noastră în acest efort are valoare generală. Vom începe un război spiritual și material din toată lumea împotriva ambițiilor Germaniei de a deveni din nou o națiune măreață și liberă, îi vom opri din a-și recupera teritoriile și coloniile pierdute. Dar interesele noastre evreiești cer distrugerea totală a Germaniei, colectiv și individual. Națiunea germană este o amenințare pentru noi, evreii, [pentru că își dorește libertate, demnitate și prosperitate].”
Emil Ludwig Cohen a scris în cartea sa, The New Holy Alliance, Strasburg, 1938:
”Chiar dacă Hitler în ultimul moment ar vrea să evite războiul care îl va distruge el, în ciuda dorințelor sale, va fi obligat și constrâns inevitabil să poarte războiul.”
Bernard Lecache a scris în The Right to Live (Decembrie 1938):
”Este sarcina noastră să organizăm blocajul moral și cultural al Germaniei și să-i dispersăm națiunea. Este sarcina noastră să începem un război nemilos împotriva Germaniei [altfel, controlul nostru populațional absolut ar fi ruinat].”
Ziarul evreiesc Central Blad Voor Israeliten din Olanda a printat pe 13 septembrie 1939:
”Milioane de evrei care trăiesc în America, Anglia, Franța, Africa de Nord și de Sud, să nu uităm de Palestina, au decis să ducă războiul în Germania la sfârșit. Va fi un război al exterminării.”
Toronto Star (26 februarie 1940) a printat o declarație a unui rabin, Perlberg, director al secțiunii britanice al Jewish World Congress:
”Jewish World Congress este într-un stadiu de război cu Germania de 7 ani.”
Revista evreiască Sentinel of Chicago a printat în numărul său din 8 octombrie 1940:
”Când Național-Socialiștii și prietenii lor plâng sau șoptesc că acesta (războiul) este adus de evrei, au perfectă dreptate.”
Hitler a pus în operație planul de unire a tuturor zonelor germane într-un singur stat și toți germanii sub controlul unui singur guvern german. Germanii din Rhineland, germanii din Austria și germanii sudiți au răspuns de bunăvoie. În ianuarie 1935 Saar Valley a votat să se întoarcă în Germania cu un sondaj/rezultat favorabil, în proporție de 90%. Au fost de asemenea germani în Prusia de Est și în Danzing divizați de terenul cedat Poloniei prin Tratatul de la Versailles. Este interesant de notat că, între 1933 și 1937, 10.000 de evrei au migrat către Germania lui Hitler, 97 dintre ei erau din Palestina.
Acordul de la Munchen
Un acord a fost semnat între Germania (Hitler) și Mare Britanie (Neville Chamberlaine) și sugera o revizuire pașnică a greșelilor comise de Tratatul de la Versailles. O conferință între 4 puteri a fost sugerată, lucru care ar fi menținut pacea. Cele 4 puteri erau Marea Britanie, Germania, Franța și Italia.
Ziarul Truth din 5 ianuarie 1952 a declarat că Mr. Oswald Pirow, Ministrul Sud-African al Apărării, a fost trimis într-o misiune către Germania în 1938 de generalul Smuts pentru a ușura tensiunea cu privire la problema evreiască. Primul Ministru britanic i-a spus lui Pirow că presiunea evreimii internaționale era una din principalele obstacole pentru acomodarea anglo-germană și că l-ar ajuta foarte mult să reziste presiunii, dacă lui Hitler i-ar fi fost indus să-și modereze politicile cu privire la evreii germani. Pirow a declarat că Hitler a văzut această idee cu favoare și un acord anglo-german ar fi realizabil; efectul ar fi fost, în cazul unui război, acela de a limita conflictul dintre Germania și Rusia, ca celelalte mari puteri intervenind să-și impună propriile condiții când combatanții erau epuizați.
Totuși, Pactul Celor 4 Națiuni nu a fost să fie. Evreii au pus capăt acestui lucru pe 7 noiembrie 1938, cu câteva săptămâni după Acordul de la Munchen și puțin înainte de călătoria la Paris a Ministrului de Externe german, Von Ribbentrop, evreul polonez, Herschel Feibel Grynszpan l-a ucis pe al treilea secretar de stat german, Ernst von Rath, în ambasada germană din Paris. Cele 5 gloanțe trase erau rezultatul logic al declarației evreilor de război asupra Germaniei din Martie 1933 și a pus sfârșit eforturilor făcute pentru a explica și să extindă importanța acordului de la Munchen și revizuirea Tratatului de la Versailles.
Această asasinare a provocat revolte anti-evreiești în Germania, cu arderea sinagogilor și jefuirea și arderea magazinelor evreiești. Revoltele anti-evreiești au inflamat opinia publică în Marea Britanie și SUA împotriva eforturilor lui Chamberlain de a ușura tensiunea anglo-germană. În SUA, germanii erau asaltați și persecutați. Evreii au început să părăsească Germania.
Revista pariziană L’Ami du Peuple a scris despre ei:
”Acești oameni au fugit din Germania pentru că au încercat să stabilească o regulă de foc și sânge și să lase să piardă ororile războiului civil și haosul universal.”
Secretarul american de Stat, James Forrestal, care mai târziu a murit în circumstanțe misterioase, a scris în lucrarea sa, Forrestal Diaries (Cassel and Co., Londra 1952):
”Am jucat golf cu John Kennedy (ambasadorul SUA în Marea Britanie, tatăl președintelui John Kennedy). Conform lui, Chamberlain a declarat că sionismul și evreimea mondială au obligat Anglia să intre în război.”
Evreul Schlomo Asch, într-un discurs încurajator pentru trupele franceze în linie în Le Nouvelles Litteraires (10 februarie 1940) a scris:
”Acesta este războiul nostru și voi îl luptați pentru noi. Chiar dacă noi, evreii, nu suntem trupește în tranșee suntem cu toate acestea morali cu voi.”
Pe 8 octombrie 1942, revista Sentinel a declarat fără echivoc:
”Al doilea război mondial este luptat pentru apărarea și fundamentele iudaismului.”
Bombardarea terorii
Primul Ministru Neville Chamberlain a dat o asigurare că:
”Guvernul britanic nu va recurge niciodată la atac deliberat asupra femeilor și copiilor și alți civili în scopul simplului terorism.”
Totuși, succesorul său, Winston Churchill, l-a numit drept consilierul său personal pe profesorul evreu Lindemann. Lindemann, mai târziu Lord Cherwell, a sugerat bombardarea orașelor germane și că zonele ocupate de civilii clasei muncitoare să fie ținte legitime, și de atunci, ultimele vestigii ale decenței civilizate au fost abandonate. Aceste bombardări au început pe 10 august 1940 cu bombardarea micului oraș deschis din Freiburg pe frontiera cu Elveția. Au fost uciși 53 de civili, inclusiv 20 de copii care se jucau în parc. A fost raportat de Mr. Taylor, de la American Red Cross, în New York Times pe 3 mai 1940. Asta a fost înainte ca Germania să înceapă bombardarea orașelor britanice. Mr. J. M. Speight, CBE, secretarul principal al Ministerului Aerian, a scris în cartea sa, The Splendid Decision:
”Adolf Hitler doar a întreprins bombardarea țintelor civile britanice fără tragere de inimă după ce RAF a început bombardarea țintelor civile germane. Acest lucru le-a dat orașelor Coventry, Birmingham, Sheffield și Southampton dreptul să privească Kiev, Kharkov, Stalingrad și Sebastopol direct în față. Aliații noștri sovietici ar fi fost mai puțin critici cu privire la inactivitatea noastră dacă ar fi înțeles ceea ce am făcut… Hitler și-ar fi dorit în timpul meu să oprească măcelul. Hitler a fost cu adevărat nerăbdător să ajungă la un acord cu Marea Britanie care să limiteze acțiunea avioanelor în zonele de luptă.”
Răzbunare
În 1941, cu mult înainte să existe vreo stabilire a evreilor în presupusele lagăre de exterminare, un evreu, Theodor N. Kaufman, a scris `Germany Must Perish` (Germania trebuie să piară). Kaufman a stabilit un plan de distrugere totală a populației germane printr-o metodă foarte simplă: sterilizarea în masă a tuturor germanilor, atât bărbați cât și femei, între vârsta pubertății și 60 de ani. El a descris construcția și organizarea acestor acțiuni. Atâat de mult au urât evreii Germania, pentru simplul fapt că își dorea libertatea, demnitate și prosperitate. Această carte a fost baza planului Morgenthau pentru distrugerea totală a industriei germane și înrobirea rasei germane. În mod natural, aceste intenții a inamicului Germaniei au ajuns în mâinile ministrului german al propagandei, Goebbels, și a înțepenit rezistența națiunii germane pentru a evita înfrângerea. Planul Morgenthau a format baza discuțiilor dintre președintele Roosevelt și liderul soviet Stalin, acționând prin ofițerul său de legătură, evreul sovietic Zabrousky, și de asemenea a format baza pentru Acordul Yalta.
Dintr-o ediție de dinainte de 1993 dintr-o revistă de-a lui John Tyndall, Spearhead, 12-9-3.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu