Regăsim
un eseu din 2017 semnat de George Prochnik, autorul volumului „Exilul
imposibil: Stefan Zweig la sfârșitul lumii”, recent apărut la #Humanitas.
În 1930, Stefan Zweig era probabil cel mai tradus scriitor european, iar romanele, povestirile și mai cu seamă biografiile sale erau cunoscute în întreaga lume. Totul s-a schimbat însă odată cu ascensiunea lui Hitler.
„Zweig nu a căutat scuze pentru sine și pentru ceilalți intelectuali pentru eșecul lor în a aprecia importanța lui Hitler. «Cei câțiva scriitori care s-au apucat să citească cartea lui Hitler au ridiculizat bombastul prozei sale afectate în loc să se preocupe de programul său», scria el. (...) Chiar și în anii '30, «marile ziare democratice, în loc să-și avertizeze cititorii, îi asigurau zi de zi, că mișcarea... se va prăbuși inevitabil, în cel mai scurt timp.»”
„(...) Propaganda a oferit acoperire celor mai brutale agresiuni ale regimului lui Hitler. În același timp, a permis ca adevărul să se estompeze, confundându-se cu dorința, în măsura în care această dorință a europenilor era o rezolvare benignă a crizei globale, dându-se peste cap orice scepticism rațional. «A fost suficient ca Hitler să rostească cuvântul 'pace' într-un discurs pentru a stârni entuziasmul presei, determinând-o să uite toate faptele sale trecute și să nu se mai întrebe de ce, până la urmă, Germania se înarmează nebunește», scria Zweig. Chiar și atunci când apăreau zvonurile despre construcția de lagăre și despre camere secrete în care oameni nevinovați erau eliminați fără judecată, oamenii refuzau să creadă că această nouă realitate ar putea să dăinuie. «Așa ceva nu poate fi decât erupția unei furii primare, lipsite de sens, și-au spus oamenii. Așa ceva nu poate persista în secolul XX.»
... Hitler și miniștrii săi au introdus treptat cele mai extreme măsuri, strategic, pentru a cântări modul în care fiecare nouă atrocitate era primită. «Doar o singură 'pilulă' o dată, apoi un moment de așteptare pentru a observa efectele, pentru a evalua dacă conștiința lumii va mai digera doza», scria Zweig. «Dozele au devenit progresiv tot mai puternice, până când toată Europa a pierit în cele din urmă de la ele.» (...)
Puterea năprasnică a memoriei lui Zweig stă în durerea de a privi înapoi și de a realiza că exista acea mică fereastră în care se putea acționa, descoperind apoi cât de brusc și irevocabil se poate închide acea fereastră.”
(Extras din eseul „Când este prea târziu să oprești fascismul, după Stefan Zweig” de George Prochnik, The New Yorker, 6 februarie 2017)
„Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfârșitul lumii” înfățișează prăpastia dintre lumea ideilor bătrânei Europe și cea a tinerei Americi, precum și zbuciumul celor care s-au văzut nevoiți s-o abandoneze pe una pentru cealaltă. Destinul lui Zweig este emblematic, până la urmă, pentru o epocă ce se sfârșește și o lume care se surpă în ea însăși, pe măsură ce-și pierde valorile.
Apărută în colecția #MemoriiJurnale toamna aceasta:
📙 http://bit.ly/Humanitas-Exilul-imposibil-Stefan-Zweig-Georg…
Disponibilă pe #LibHumanitas:
📙 https://www.libhumanitas.ro/exilul-imposibil-stefan-zweig-l…
În 1930, Stefan Zweig era probabil cel mai tradus scriitor european, iar romanele, povestirile și mai cu seamă biografiile sale erau cunoscute în întreaga lume. Totul s-a schimbat însă odată cu ascensiunea lui Hitler.
„Zweig nu a căutat scuze pentru sine și pentru ceilalți intelectuali pentru eșecul lor în a aprecia importanța lui Hitler. «Cei câțiva scriitori care s-au apucat să citească cartea lui Hitler au ridiculizat bombastul prozei sale afectate în loc să se preocupe de programul său», scria el. (...) Chiar și în anii '30, «marile ziare democratice, în loc să-și avertizeze cititorii, îi asigurau zi de zi, că mișcarea... se va prăbuși inevitabil, în cel mai scurt timp.»”
„(...) Propaganda a oferit acoperire celor mai brutale agresiuni ale regimului lui Hitler. În același timp, a permis ca adevărul să se estompeze, confundându-se cu dorința, în măsura în care această dorință a europenilor era o rezolvare benignă a crizei globale, dându-se peste cap orice scepticism rațional. «A fost suficient ca Hitler să rostească cuvântul 'pace' într-un discurs pentru a stârni entuziasmul presei, determinând-o să uite toate faptele sale trecute și să nu se mai întrebe de ce, până la urmă, Germania se înarmează nebunește», scria Zweig. Chiar și atunci când apăreau zvonurile despre construcția de lagăre și despre camere secrete în care oameni nevinovați erau eliminați fără judecată, oamenii refuzau să creadă că această nouă realitate ar putea să dăinuie. «Așa ceva nu poate fi decât erupția unei furii primare, lipsite de sens, și-au spus oamenii. Așa ceva nu poate persista în secolul XX.»
... Hitler și miniștrii săi au introdus treptat cele mai extreme măsuri, strategic, pentru a cântări modul în care fiecare nouă atrocitate era primită. «Doar o singură 'pilulă' o dată, apoi un moment de așteptare pentru a observa efectele, pentru a evalua dacă conștiința lumii va mai digera doza», scria Zweig. «Dozele au devenit progresiv tot mai puternice, până când toată Europa a pierit în cele din urmă de la ele.» (...)
Puterea năprasnică a memoriei lui Zweig stă în durerea de a privi înapoi și de a realiza că exista acea mică fereastră în care se putea acționa, descoperind apoi cât de brusc și irevocabil se poate închide acea fereastră.”
(Extras din eseul „Când este prea târziu să oprești fascismul, după Stefan Zweig” de George Prochnik, The New Yorker, 6 februarie 2017)
„Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfârșitul lumii” înfățișează prăpastia dintre lumea ideilor bătrânei Europe și cea a tinerei Americi, precum și zbuciumul celor care s-au văzut nevoiți s-o abandoneze pe una pentru cealaltă. Destinul lui Zweig este emblematic, până la urmă, pentru o epocă ce se sfârșește și o lume care se surpă în ea însăși, pe măsură ce-și pierde valorile.
Apărută în colecția #MemoriiJurnale toamna aceasta:
📙 http://bit.ly/Humanitas-Exilul-imposibil-Stefan-Zweig-Georg…
Disponibilă pe #LibHumanitas:
📙 https://www.libhumanitas.ro/exilul-imposibil-stefan-zweig-l…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu