Mario MocanUrmăreşte
Pentru cei care încă plâng după #Comuniști
“ 6 decembrie 1949 – La închisoarea Piteşti începe unul dintre cele mai odioase programe de torturare, dezumanizare şi spălare a creierelor din istoria omenirii. Între 1949 şi 1952, peste 1000 de tineri, elevi şi studenţi, cu viziuni şi convingeri anticomuniste, creştine sau naţionaliste vor fi supuşi celor mai degradante şi mai bolnave chinuri închipuite de mintea umană. Ioan Ioanolide, Constantin Oprişan, părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Nicolae Purcărea, Traian Popescu, Tache Rodas, Gelu Gheorghiu, Dumitru Bacu sau Ioan Pintilie sunt doar câţiva dintre tinerii inteligenţi şi credincioşi ce au cunoscut ororile cumplitului „Experiment Piteşti”.
“ 6 decembrie 1949 – La închisoarea Piteşti începe unul dintre cele mai odioase programe de torturare, dezumanizare şi spălare a creierelor din istoria omenirii. Între 1949 şi 1952, peste 1000 de tineri, elevi şi studenţi, cu viziuni şi convingeri anticomuniste, creştine sau naţionaliste vor fi supuşi celor mai degradante şi mai bolnave chinuri închipuite de mintea umană. Ioan Ioanolide, Constantin Oprişan, părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Nicolae Purcărea, Traian Popescu, Tache Rodas, Gelu Gheorghiu, Dumitru Bacu sau Ioan Pintilie sunt doar câţiva dintre tinerii inteligenţi şi credincioşi ce au cunoscut ororile cumplitului „Experiment Piteşti”.
"În anii 1949-1951, distrugerea elitelor societăţii era pe cale de a se
înfăptui: intelectualii, diplomaţii, preoţii, militarii, magistraţii,
poliţiştii, oamenii politici ai vechiului "regim burghezo-moşieresc"
erau în închisori, ţăranii cei mai gospodari erau deportaţi în coloniile
de muncă forţată. Tuturor împreună şi fiecăruia în parte li se aplica
eticheta de "duşman al poporului". Mai rămăseseră tinerii, o forţă
socială imprevizibilă şi care trebuia să fie anihilată. Pentru ei a fost
inventat experimentul de la Piteşti, denumit de Securitate "reeducare".
Victimele sunt transformate în călăi, deţinuţii sunt torturaţi chiar de prietenii lor, de colegii lor de suferinţă. Scopul: "reeducarea" prin distrugerea fizică şi psihică, transformarea tinerilor în atei, în delatori ai prietenilor lor. În final, majoritatea celor "reeducaţi" ajungeau să recunoască faptul că merită orice înjosire şi că nu se pot reabilita decât parţial, devenind ei înşişi torţionarii noilor veniţi. La cea mai mică ezitare, erau din nou supuşi torturilor.
Principalii responsabili pentru atrocităţile comise la Piteşti:
- Anton Makarenko – ideologul sovietic care a pus bazele programului de „reeducare” prin tortură fizică neîntreruptă
- Alexandru Nicolski (pe numele său adevărat Boris Grünberg) – comandant al Securităţii în acei ani, cel care a decis implementarea acestui program în penitenciarul de la Piteşti
- Teohari Georgescu – ministru de interne între 1945 şi 1952
- ofiţerii de Securitate: Dumitrescu, Sepeanu, Dulgheru, Zeller
- Gheorghe Pintilie (pe numele său adevărat Pantelei Bodnarenko) - general de Securitate, care a condus Direcția Generală a Securității Poporului (1948-1963)
- Vladimir Mazuru (pe numele său adevărat Vladimir Mazurov) - subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului (1948-1953)
- Eugen Ţurcanu – student „reeducat”, ales şi instruit de Nicolski să devină mintea criminală ce avea să gândească şi să pună în aplicare cele mai multe metode de tortură din cadrul „Fenomenului Piteşti”
- conducerea partidului comunist, ofiţeri ai Securităţii, ai Miliţiei şi chiar ai NKVD-ului
Câteva dintre metodele utilizate în torturarea deţinuţilor pentru obţinerea aşa-ziselor "demascări":
- Bătaia individuală şi bătaia colectivă în cerc
- Bătaia cu vâna de bou, cureaua, coada de mătură, piciorul de la prici
- Agăţarea de greutăţi (40 kg) de spatele "reeducatului" timp de 5-6 ore
- Obligarea deţinutului să stea cu ochii fixaţi pe un bec aprins
- Strivirea degetelor de la mâini şi de la picioare
- Aplicarea picăturii chinezeşti
- Obligarea deţinuţilor să consume mâncăruri deosebit de sărate urmate de suprimarea apei
- Arderea tălpilor
- Bătaia peste fluierele picioarelor
- Obligarea deţinutului să asiste la torturile în colectiv
- Obligarea deţinutului de a dormi în poziţii fixe
- Înţeparea tălpii cu acul
- Obligarea deţinutului de a sta în picioare toată noaptea cu faţa la zid
Conform principiilor comuniste, conducerea partidului comunist şi a Securităţii a încercat falsificarea evenimentelor, încercând să ascundă adevărul, dar nu au reuşit. Scrierile lui Dumitru Bacu, Grigore Dumitrescu, Paul Goma sau Virgil Ierunca, apărute încă înainte de 1989, au făcut cunoscute lumii întregi ororile petrecute între 1949 şi 1952 la Piteşti. După 1990, mai mulţi supravieţuitori ai „Experimentului Piteşti” au adăugat mărturiile proprii la manualul de istorie (încă nescris) al României distruse psihic, fizic şi sufleteşte de tăvălugul bolşevic în anii '40-'60. În anii recenţi, prin intermediul cărţilor, a mărturiilor supravieţuitorilor, prin Memorialul organizat la fosta închisoare, prin filmele „Experimentul Piteşti” (2018) şi „Între chin şi amin” (2019) tot mai multă lume începe să afle şi să conştientizeze ceea ce a însemnat „Fenomenul Piteşti” pentru istoria neamului nostru. Pentru binele nostru ca popor, toţi trebuie să ştim ce s-a întâmplat atunci la Piteşti şi să avem grijă să nu se mai întâmple niciodată ceva asemănător!” F Mihuț
Victimele sunt transformate în călăi, deţinuţii sunt torturaţi chiar de prietenii lor, de colegii lor de suferinţă. Scopul: "reeducarea" prin distrugerea fizică şi psihică, transformarea tinerilor în atei, în delatori ai prietenilor lor. În final, majoritatea celor "reeducaţi" ajungeau să recunoască faptul că merită orice înjosire şi că nu se pot reabilita decât parţial, devenind ei înşişi torţionarii noilor veniţi. La cea mai mică ezitare, erau din nou supuşi torturilor.
Principalii responsabili pentru atrocităţile comise la Piteşti:
- Anton Makarenko – ideologul sovietic care a pus bazele programului de „reeducare” prin tortură fizică neîntreruptă
- Alexandru Nicolski (pe numele său adevărat Boris Grünberg) – comandant al Securităţii în acei ani, cel care a decis implementarea acestui program în penitenciarul de la Piteşti
- Teohari Georgescu – ministru de interne între 1945 şi 1952
- ofiţerii de Securitate: Dumitrescu, Sepeanu, Dulgheru, Zeller
- Gheorghe Pintilie (pe numele său adevărat Pantelei Bodnarenko) - general de Securitate, care a condus Direcția Generală a Securității Poporului (1948-1963)
- Vladimir Mazuru (pe numele său adevărat Vladimir Mazurov) - subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului (1948-1953)
- Eugen Ţurcanu – student „reeducat”, ales şi instruit de Nicolski să devină mintea criminală ce avea să gândească şi să pună în aplicare cele mai multe metode de tortură din cadrul „Fenomenului Piteşti”
- conducerea partidului comunist, ofiţeri ai Securităţii, ai Miliţiei şi chiar ai NKVD-ului
Câteva dintre metodele utilizate în torturarea deţinuţilor pentru obţinerea aşa-ziselor "demascări":
- Bătaia individuală şi bătaia colectivă în cerc
- Bătaia cu vâna de bou, cureaua, coada de mătură, piciorul de la prici
- Agăţarea de greutăţi (40 kg) de spatele "reeducatului" timp de 5-6 ore
- Obligarea deţinutului să stea cu ochii fixaţi pe un bec aprins
- Strivirea degetelor de la mâini şi de la picioare
- Aplicarea picăturii chinezeşti
- Obligarea deţinuţilor să consume mâncăruri deosebit de sărate urmate de suprimarea apei
- Arderea tălpilor
- Bătaia peste fluierele picioarelor
- Obligarea deţinutului să asiste la torturile în colectiv
- Obligarea deţinutului de a dormi în poziţii fixe
- Înţeparea tălpii cu acul
- Obligarea deţinutului de a sta în picioare toată noaptea cu faţa la zid
Conform principiilor comuniste, conducerea partidului comunist şi a Securităţii a încercat falsificarea evenimentelor, încercând să ascundă adevărul, dar nu au reuşit. Scrierile lui Dumitru Bacu, Grigore Dumitrescu, Paul Goma sau Virgil Ierunca, apărute încă înainte de 1989, au făcut cunoscute lumii întregi ororile petrecute între 1949 şi 1952 la Piteşti. După 1990, mai mulţi supravieţuitori ai „Experimentului Piteşti” au adăugat mărturiile proprii la manualul de istorie (încă nescris) al României distruse psihic, fizic şi sufleteşte de tăvălugul bolşevic în anii '40-'60. În anii recenţi, prin intermediul cărţilor, a mărturiilor supravieţuitorilor, prin Memorialul organizat la fosta închisoare, prin filmele „Experimentul Piteşti” (2018) şi „Între chin şi amin” (2019) tot mai multă lume începe să afle şi să conştientizeze ceea ce a însemnat „Fenomenul Piteşti” pentru istoria neamului nostru. Pentru binele nostru ca popor, toţi trebuie să ştim ce s-a întâmplat atunci la Piteşti şi să avem grijă să nu se mai întâmple niciodată ceva asemănător!” F Mihuț
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu